FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - UNIREA SLOBOZIA

EXCLUSIV În iarnă a fost dorit de Dinamo, acum va fi adversar: „Eu sper să fie stadionul plin”

Adnan Aganovic, la minge. Foto: Imago Images
Adnan Aganovic, la minge. Foto: Imago Images

Articol de - Publicat joi, 12 septembrie 2024 22:21 / Actualizat joi, 12 septembrie 2024 22:21

Adnan Aganovic, „fotbalistul fără vârstă” din Superliga, 37 de ani luna viitoare, a fost pe lista dinamoviștilor iarna trecută, dar afacerea nu s-a mai perfectat. Vineri, la Arcul de Triumf, croatul se va număra printre adversari și, în ciuda aprecierilor verbale, țintește victoria în tricoul Unirii Slobozia

Superliga revine pe scenă de mâine, vineri, după meciurile echipelor naționale. Seara, de la ora 21:00, Dinamo se va duela cu Unirea Slobozia la stadionul Arcul de Triumf. „Câinii" mizează pe sold out, țintesc victoria după eșecul din ultima etapă, 0-1 cu U Cluj în deplasare.

3victorii a strâns Dinamo la meciurile de pe teren propriu, cu Petrolul (4-1), cu Buzău (4-1) și cu Universitatea Craiova (2-1)

Adnan Aganovic - fotbalistul fără vârstă și care câștigă trofee

Unirea Slobozia este nou promovată în prima divizie, dar este în apropierea locurilor de play-off. La un punct de locul 6, ocupat acum de Dinamo. Trupa lui Adrian Mihalcea a început bine, victorie la Farul, remiză cu FCSB, a învins și pe terenul lui Sepsi! A avut evolții foarte apreciate cu echipele ce și-au depus candidatura pentru top 6.

Din vară, printre jucătorii care au sosit să întărească echipa ialomițeană s-a numărat și Adnan Aganovic. Un fotbalist polivalent care va împlini 37 de ani pe 3 octombrie. „Fotbalistul fără vârstă” de la nivelul Superligii a dat randament oriunde a jucat în campionatul intern. Iar când a plecat în străinătate, din Liga 1, a câștigat Cupa în Cipru, la AEL Limassol, în 2019.

Croatul care vorbește perfect românește are cinci trofee în România, patru cu Sepsi, unul cu FCSB.

Adnan Aganovic despre spiritul Unirii Slobozia: „Ne luptăm unul pentru celălalt”

„Întâlnim o echipă cu entuziasm și pe val, cu un antrenor de calitate care știe ce vrea de la băieții lui. Eu sper să fie stadionul plin și să fie atmosfera bună. Noi ne propunem să avem un meci bun, cu un rezultat pozitiv, chiar dacă Dinamo este favorită.

Nu mă tem de nimeni, știu ce fel de coechipieri am. Ne luptăm unul pentru celălalt. Eu, personal, de fiecare dată când am jucat cu Dinamo, am avut meciuri bune și sper ca și acum să fie la fel”, a declarat Adnan Aganovic pentru GSP.ro.

Adnan Aganovic despre interesul lui Dinamo: „Nu s-a făcut atunci, dar eu sunt la fel de motivat”

În iarnă, a fost pe lista „câinilor” în mercato invernal, doar că părțile nu s-au înțeles până la urmă. Adnan era sub contract cu Sepsi, covăsnenii nu au fost de acord să se despartă de jucător, iar situația de la Dinamo era incertă.

„Eu sunt profesionist şi oriunde mă duc vreau să fac performanța, aşa e mentalitatea mea. Nu s-a făcut atunci, dar eu sunt la fel de motivat”, a mai spus fotbalistul croat.

Aganovic a sosit în urmă cu un deceniu, la FC Brașov, apoi a ajuns la Viitorul în 2015. Gruparea lui Gică Hagi l-a vândut la AEL Limassol, de unde a fost transferat de FCSB. După alte experiențe în Cipru, Grecia și Turcia, s-a întors în România, la Sepsi, punând umărul la performanțele majore ale clubului.

Croatul este genul de jucător care poate evolua pe orice poziție în câmp! Cu o rezistență fizică impresionantă, a fost folosit pe posturile de mijlocaș central ofensiv, mijlocaș defensiv, aripă dreaptă, aripă stânga, fundaș dreapta și al doilea vârf!

În plus, este recunoscut și ca un fotbalist de vestiar, cu personalitate.

8meciuri și un assist a adunat Aganovic pentru Slobozia, pasa de gol fiind chiar la victoria cu Sepsi (1-0)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, dezvăluire halucinantă despre partenerii lui Dan Șucu la Genoa: „Eu așa am auzit, ăia nu au vrut să se afle”
Superliga
Gigi Becali, dezvăluire halucinantă despre partenerii lui Dan Șucu la Genoa: „Eu așa am auzit, ăia nu au vrut să se afle”
Soarta lui Dan Petrescu la CFR Cluj a fost decisă, după o ședință de urgență » Neluțu Varga: „Cea mai bună variantă”
Superliga
Soarta lui Dan Petrescu la CFR Cluj a fost decisă, după o ședință de urgență » Neluțu Varga: „Cea mai bună variantă”
Dan Șucu, prima lovitură la Genoa?! » Italienii anunță: vrea să transfere un jucător de la rivala din Superligă
Superliga
Dan Șucu, prima lovitură la Genoa?! » Italienii anunță: vrea să transfere un jucător de la rivala din Superligă

Părintele Filip, de la biserica românească din Genova, l-a avertizat pe Dan Șucu: „Genovezii sunt suspicioși la început. El trebuie să se țină de cuvânt”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează