Articol de Eduard Apostol, Emanoil Ursache - Publicat miercuri, 18 septembrie 2024 15:03 / Actualizat miercuri, 18 septembrie 2024 16:24
După ce în cursul zilei de astăzi Universitatea Cluj l-a prezentat pe Răzvan Oaidă (26 de ani), liderul la zi al Superligii este pregătit să încheie perioada de mercato cu o altă mutare interesantă. Artur Miranyan (28 de ani), atacant cu 8 selecții pentru naționala Armeniei, urmează să fie prezentat în cursul zilei de mâine.
Vârful dorit de tehnicianul Ioan Ovidiu Sabău va semna un contract valabil pentru un an, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon, informează sursele Gazetei Sporturilor din interiorul clubului clujean.
Despre mutare a informat și prosport.ro.
Artur Miranyan, o mașinărie de goluri în Armenia
Artur Miranyan vine să evolueze în tabăra „șepcilor roșii” în calitate de jucător liber de contract, după despărțirea de vicecampioana din Armenia, FC Noah Yerevan. În stagiunea precedentă, Miranyan a marcat pentru Noah 23 de goluri, reușite care l-au propulsat în fruntea ierarhiei golgheterilor primului eșalon armean.
El a câștigat în cariera sa un singur trofeu, respectiv campionatul Macedoniei de Nord în sezonul 2014-2015 cu Vardar Skopje. În total, a jucat 156 de meciuri oficiale, în care a marcat 57 de goluri și a oferit 10 pase decisive.
Echipele din cariera lui Artur Miranyan
Pyunik Erevan - 47 de meciuri / 15 goluri / 6 pase decisive
FC Noah - 38 de meciuri / 24 de goluri / două pase de gol
FC Urartu - 38 de meciuri / 14 goluri / o pasă de gol
Alashkert FC - 16 meciuri / 3 goluri / o pasă de gol
Vardar - 12 meciuri
În momentul de față, Artur Miranyan este cotat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 400.000 de euro. El a evoluat pe postul de atacant central, însă este capabil să acopere și pozițiile de al doilea vârf, aripă dreapta, aripă stânga și mijlocaș ofensiv.
Artur Miranyan se va lupta pentru un loc de titular în angrenajul lui Ioan Ovidiu Sabău cu Mamadou Thiam, Vladislav Blănuță, Adel Bettaieb și Franck Tchassem.
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!