Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat miercuri, 18 septembrie 2024 23:36 / Actualizat joi, 19 septembrie 2024 05:53
Gigi Becali (66 de ani), patronul de la FCSB, declara după ce echipa lui a fost învinsă de Sparta Praga pe teren propriu, scor 2-3, că Victor Olatunji (25 de ani) nu este un atacant pe placul său. Astăzi, fotbalistul a marcat în Liga Campionilor.
Victor Olatunji a fost titular în meciul disputat pe stadionul Steaua, pe 13 august, și i-a pus de multe ori în dificultate pe Dawa și Ngezana. Atacantul a scos și penalty-ul din care Sparta a făcut 2-0. Intrat de pe banca de rezerve, Olatunji a fost cel care a egalat la unu în meciul de la Praga.
După meciul retur, Gigi Becali declara despre Olatunji că este un atacant de forță, bătăios, dar nu este pe placul lui.
Gigi Becali, după FCSB - Sparta Praga: „Nu vreau un atacant ca Olatunji”
„Am și eu angajați la club, dacă nimeni nu îmi prezintă niciun jucător, ce să fac? Încerc si eu, îmi mai trimit impresarii câte unul, le dau și eu mai departe. Mi-a plăcut ca forță, nu e ce vreau eu. Eu nu vreau Olatunji, eu vreau unul ca Alibec.
Vreau unul combinativ, nu unul ca Olatunji. Olatunji s-a bătut și gata, a dat vreun gol? Ce a hărțuit, dacă nu făcea ăla 11 metri îl mai vedeam pe Olatunji? Să vedem cum stăm, să vedem dacă Ștefănescu își revine până la iarnă, dacă nu mai luăm ceva acolo”, a spus Gigi Becali, la Fanatik.
Olatunji a marcat pentru Sparta Praga în Liga Campionilor
Titular în Sparta Praga - Salzburg, scor 3-0, Olatunji a fost cel care a marcat pentru 2-0. După degajarea unui coechipier, mingea a ajuns la Olatunji, care se afla în careul austriecilor. Chiar dacă avea un unghi dificil, nigerianul a tras puternic, iar mingea s-a dus direct la colțul lung, în plasa laterală. Atacantul a celebrat golul în stilul lui Cristiano Ronaldo.
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!