Articol de Eduard Apostol - Publicat duminica, 22 septembrie 2024 12:38 / Actualizat duminica, 22 septembrie 2024 12:38
Unul dintre cei șapte titulari obișnuiți ai lui U Cluj, Radu Boboc, craiovean la origini, așteaptă cu încredere confruntarea cu juveții, diseară, de la ora 21:00, și cu vedetele alb-albaștrilor
U Cluj este prima în clasament, va rămâne în fotoliul de lider indiferent de rezultatul partidei de diseară cu Universitatea Craiova (ora 21:00).
Unul dintre oamenii de bază ai ardelenilor, Radu Boboc, 25 de ani, face parte din grupul celor 7 fotbaliști cu care Ioan Ovidiu Sabău a început etapă de etapă acest start de sezon.
Fotbalistul a bifat 98 la sută din minutele campionatului. Opt dueluri ca integralist, doar în prima etapă, cu FCSB (1-1), a adunat 71 de minute. Boboc a sosit în vară, gratis, după ce s-a despărțit de FC Voluntari (retrogradată în Liga 2).
200de mii de euro a plătit FCSB celor de la Farul pentru a-l achiziționa pe Boboc în august 2022
Radu Boboc spune că U Cluj nu se duce pe dribling: „Nu trebuie să ne luăm după ultimele rezultate”
Craiovean la origini, Boboc este pregătit pentru confruntarea cu juveții conduși de Constantin Gâlcă. Și este gata de duelul cu Alexandru Mitriță!
„Clar că fiecare meci îl abordăm la victorie. Ne gândim să câștigăm fiecare partidă. Cred că acesta e singurul mod în care poți aborda un meci.
Craiova mereu s-a luptat la play-off, la locurile din față și știm că e o echipă bună, cu jucători de valoare foarte mare. Trebuie să abordăm meciul corect, să fim conștienți de ce pot să ofere pe teren și să încercăm să câștigăm meciul.
Craiova nu a reușit să câștige în ultimele trei etape, dar niciun meci nu seamănă cu celălalt. Știm că nu trebuie să ne luăm după ultimele rezultate, știm că sunt o echipă puternică și de asta trebuie să fim foarte atenți și concentrați la ce avem de făcut. Să ieșim pe teren și apoi să ne bucurăm la final cu fanii.
Normal că sunt pregătit de duelul cu Mitriță. Mereu întâlnesc unii dintre cei mai buni jucători din campionat, pentru că extremele sunt de obicei cei mai periculoși jucători și sunt pregătit pentru orice meci", a declarat fundașul dreapta al Universității.
Radu Boboc despre prezentul și viitorul lui U Cluj: „Sincer, aș fi crezut că suntem pe locul 1 la ce jucători avem”
Boboc nu e surprins de începutul de sezon al „studenților" din Cluj Napoca.
„E o atmosferă bună, suntem calmi. Ne dorim să facem rezultate bune în continuare. Deocamdată munca noastră nu s-a încheiat. Mai avem foarte mult de muncă și ne dorim să câștigăm.
Sincer, la ce jucători sunt în lot, aș fi crezut că putem fi pe primul loc după nouă etape, pentru că avem o echipă cu calitate foarte multă, cu jucători cu experiență și în fotbal orice este posibil dacă muncești mult.
Normal că lumea are pretenții din ce în ce mai mari, dar cred că asta ne împinge să fim din ce în ce mai buni în fiecare zi. Noi ne antrenăm în fiecare zi pentru a fi mai buni și a obține rezultate mai bune.
Ne dorim să continuăm seria fără înfrângere, parcursul bun pe care l-am avut până acum și să fie din ce în ce mai bine", a mai spus jucătorul „Șepcilor roșii".
Mă gândesc doar aici, să joc din ce în ce mai bine. Cred că am avut un start de sezon foarte bun și sper să o țin pe această linie și, dacă voi juca la fel, sunt sigur că în viitor o să ajung și la echipa națională
Radu Boboc, fundaș U Cluj
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!