OPINII  »  RAPID

Rapid a câștigat Champions League, în finală cu Slobozia

Editorial Alin Buzărin
Editorial Alin Buzărin

Articol de - Publicat marti, 24 septembrie 2024 16:48 / Actualizat marti, 24 septembrie 2024 19:48

O victorie „de serviciu” în fața unei nou-promovate riscă să se transforme într-un triumf planetar, de parcă la Clinceni ar fi avut loc ultimul act al celei mai importante competiții.

Câștigând în sfârșit un meci după altele două fără victorie (egal la Craiova, eșec extrem de clar acasă cu „U” Cluj), rapidiștii jubilează și la aproape 24 de ore de la epocalul succes în fața unei nou-promovate, senzația e că încă plouă cu confetti, dar și cu petale de ghiocei, florile vestitoare ale primăverii părând să fie parte integrantă din marea izbândă de lângă aerodromul ilfovean.

Ca și pupăturile publice, televizate în direct, de pe gazonul reavăn al serii de septembrie.

S-a schimbat obiectivul?

E adevărat, s-au întâmplat contra Sloboziei mai multe lucruri bune.

În primul rând victoria, cele trei puncte care saltă Rapidulețul vreo patru poziții (într-o rundă cu 6 remize, când câștigi se cunoaște în clasament), până pe un loc 8, de unde liderii de opinie din Giulești se încurajează că „se vor bate pentru calificarea în play-off. Păi acesta e acum obiectivul? Nu mai e titlul de campioană? În play-off s-au calificat, de-a lungul anilor, și Botoșaniul, și Poli Iași, chiar și Clinceniul, pe terenul căreia a avut loc acest ultim notabil triumf alb-vișiniu.

Bune și rele

La lucruri bune trebuie pusă neapărat evoluția foarte bună a lui Rareș Pop, cea promițătoare a lui Christensen, faptul că au intrat mai mulți jucători tineri. Dar ne cam oprim aici cu plusurile.

În ultimele 20 de minute, Rapidul a cam fost înghesuit de nou-promovata lui Mihalcea, golul de 1-1 s-a luat după mari erori, mai mulți băieți îmbrăcați în alb lăsau senzația în acea fază că le-a căzut în față un șarpe viu și se feresc de el, ca la secvența aceea celebră din genericul alb-negru al Telecinematecii de pe vremuri.

Miezul buchetului

Plus ghioceii care se udă. E o exprimare botanică nu tocmai fericită. Când sunt încă în pământ, ghioceii nu se prea udă, pentru că ei apar atunci când afară e încă frig. Iar dacă-i pui într-o glastră, da, e bine să le schimbi apa din când în când, dar până la urmă tot se pălesc.

Rareș Pop nu e ghiocel, el e boboc de trandafir, care abia dă să se deschidă. El îmbujorează buchetul, iar distincția lui iese în relief, astfel încât anumite plante veștejite (au fost câteva și luni seara la Clinceni) să nu se vadă.

Rapid a câștigat Champions League, în finală cu Slobozia
Rareș Pop a reușit o „dublă” în partida Unirea Slobozia - Rapid 1-2 / foto: Eduard Vînătoru

Avertismentul lui Angelescu

Sigur că înainte de a fi o echipă de fotbal, Rapidul a fost mereu o stare de spirit. O senzație, o mare dragoste, un fior, un fluture în stomacul celor care iubesc culoarea vișinie. Dar această efuziune după o victorie care te saltă pe locul opt nu sună tocmai bine.

Într-o declarație a sa pentru Fanatik, din dimineața următoare meciului de la Clinceni, Victor Angelescu a încercat să mai topească din frenezie și probabil că entuziaștii necondițonați vor citi vorbele sale și vor încerca să se reașeze cu picioarele pe pământ.

Dar poate că e normal să fie așa, dezamăgirile de până acum au fost prea apăsătoare, e momentul ca ghioceii și artificiile să-și intre în drepturi. În viitor n-ar fi rău ca niște oameni atât de bucuroși acum să aniverseze împlinirea unui anumit număr rotund de ani de la marea finală cu Unirea Slobozia.

Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
Diverse
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Stranieri
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?

Comentarii (11)
andipanda
andipanda  •  26 Septembrie 2024, 18:31
Postat de braveheartro pe 26 Septembrie 2024, 10:26

Buzărine, limitează-te la articole despre brânzarii din Berceni că ești penibil.

O sa-l intreb daca face asa, ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

braveheartro
braveheartro  •  26 Septembrie 2024, 10:38
Postat de mzm1 pe 24 Septembrie 2024, 22:18

Dar de ce Rapid a jucat (practic) „acasă” un meci pe care trebuia să-l dispute la Slobozia? De ce a preferat echipa gazdă, cea din Slobozia, să facă cheltuieli cu deplasare, când putea să le evite, jucând „acasă”? Sau, dacă nu putea să joace „acasă”, de ce nu a ales Buzăul sau Ploieștiul? De ce a venit la marginea Bucureștiului, atât de aproape de adversar??!!

https://golazo.ro/unirea-slobozia-stadion-clinceni-liga-1-103807

braveheartro
braveheartro  •  26 Septembrie 2024, 10:34
Postat de andipanda pe 24 Septembrie 2024, 22:32

Angelescu e ala care isi face cruce mare si isi pupa degetul? E catolic sau asa a vazut el ca fac fotbalistii mari?

Da' de taică-tu care-și pupă degetul după ce-l scoate din dos nu zici nimic?

Vezi toate comentariile (11)
Comentează