SPORTURI  »  TENIS  »  WTA BEIJING

Jaqueline Cristian și încă două românce s-au impus revenind de la minge de meci în 2024 » O altă „tricoloră” are însă 3 înfrângeri dureroase

Jaqueline Cristian, calificată în turul 3 la Beijing Foto: Imago
Jaqueline Cristian, calificată în turul 3 la Beijing Foto: Imago

Articol de - Publicat duminica, 29 septembrie 2024 20:34 / Actualizat duminica, 29 septembrie 2024 20:34

Jucătoarea română Jaqueline Cristian (26 de ani, locul 80 WTA) va disputa luni dimineață meciul din turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Beijing, contra Karolinei Muchova. Ea a ajuns acolo salvând 4 meci de meci în runda anterioară, dar nu e singura „tricoloră” care a izbutit o asemenea performanță în 2024.

Jaqueline Cristian, debutantă în turneul WTA 1000 de la Beijing, a semnat deja o performanță importantă în turul secund. Ea a învins-o pe câștigătoarea din acest an de la Wimbledon, Barbora Krejcikova, marcând primul ei succes în fața unei adversare din Top 10.

O mai depășise o dată pe jucătoarea cehă, dublă campioană de Grand Slam la simplu, în 2024, la Madrid, în turul al doilea, însă atunci Krejcikova era în afara primelor 10 jucătoare ale lumii.

Și pentru ca reușita să fie rotundă, a revenit formidabil, salvând patru mingi de meci! înainte de a pecetlui izbânda cu 1-6, 6-4, 7-5.

A fost al 60-lea meci din circuitul feminin în acest sezon care a fost întors de la șansă de victorie, începând cu succesul Varvarei Gracheva în runda inaugurală de la Auckland în fața Terezei Martincova, în primele zile ale anului, 6-7 (3), 7-5, 6-2 și două mingi de meci salvate.

În lista lungă a acestor partide dramatice, Jaqueline nu este singura jucătoare română care își regăsește numele. Mai sunt alte patru, atât în partea zâmbitoare, cât și în cea tristă.

Sorana Cîrstea a salvat 6 mingi de meci la Dubai!

Întâia care a apărut în enumerare este Sorana Cîrstea (34 de ani, locul 64 WTA), actualmente aflată în recuperare după o fasciită plantară. Ea a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, 2-6, 7-6 (1), 6-2 în sferturile de finală ale turneului WTA 1000 de la Dubai, în februarie, după ce a salvat 6 mingi de meci în setul secund! – două la 1-5, una la 2-5, alte două la 3-5 și ultima la 5-6.

În luna aprilie, Irina Bara (29 de ani, locul 242 WTA) a anulat o șansă de victorie la 3-6, 4-5 în favoarea adversarei ei, Laura Pigossi, imediat după reluarea meciului în urma unei întreruperi cauzate de ploaie. Românca a câștigat cu 3-6, 7-6 (3), 6-4, în 3 ore și 22 de minute, în turul secund al turneului WTA 250 de la Bogota.

Jaqueline Cristian și încă două românce s-au impus revenind de la minge de meci în 2024 » O altă „tricoloră” are însă 3 înfrângeri dureroase
Irina Bara, după victoria în turul 2 de la Bogota Foto: Copa Colsanitas

Ghinionul cu repetiție al Anei Bogdan

Acestea sunt cele trei situații favorabile jucătoarelor tricolore, însă au existat și patru în partea opusă. Iar Ana Bogdan a suferit cel mai mult, ea fiind protagonista învinsă în trei dintre ele.

Diana Shnaider a salvat o minge de meci în tie-break-ul setului al doilea pentru a o elimina pe Bogdan (31 de ani, locul 120 WTA) cu 5-7, 7-6 (6), 6-3 în prima rundă a turneului WTA 1000 de la Indian Wells, disputat în luna martie.

Apoi, la o lună și jumătate mai târziu, în turul 1 al turneului WTA 1000 de la Madrid, Ana ceda de la minge de meci în fața chinezoaicei Wang Xiyu. Condusese cu 7-6 (5), 5-4, însă adversara s-a impus în cele din urmă cu 6-7 (5), 7-6 (4), 6-2.

Jaqueline Cristian și încă două românce s-au impus revenind de la minge de meci în 2024 » O altă „tricoloră” are însă 3 înfrângeri dureroase
Ana Bogdan și Wang Xiyu salutându-se la fileu după meciul de la Madrid, din turul 1 Foto: Imago

Scenariul dramatic s-a repetat pentru Bogdan în runda inaugurală a turneului de Mare Șlem de la Wimbledon, la începutul lunii iulie. Spaniola Cristina Bucsa a salvat două mingi de meci ale româncei, care conducea cu 5-4 în setul decisiv, și și-a adjudecat victoria cu 6-4, 4-6, 7-6 (5).

La rândul ei, în concursul de Grand Slam de la US Open, la sfârșit de august, în turul al treilea, Gabriela Ruse a avut minge de meci în setul decisiv, la 5-4, în fața Paulei Badosa. În cele din urmă, spaniola a izbutit să revină și să triumfe cu 4-6, 6-1, 7-6 (8).

Revenind la Jaqueline Cristian, ea o va înfrunta în turul al treilea de la Bejing, luni dimineață, pe o altă oponentă din Cehia, Karolina Muchova (28 de ani), finalista de la Roland Garros de anul trecut.

73este locul ocupat de Jaqueline Cristian în clasamentul WTA live, după calificarea în turul 3 la Beijing

Ocupantă a locului 49 mondial, după ce în septembrie 2024 atingea treapta a 8-a în ierarhia WTA, Muchova a câștigat unica lor întâlnire directă anterioară. Aceasta a avut loc în iulie 2018, pe zgură, în turneul ITF cu premii de 60.000 de dolari de la Versmold (Germania), Karolina impunându-se cu 6-4, 6-1.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
Handbal
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Superliga
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin
Handbal
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează