FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Jucătorul care lasă de dorit în Giulești: „Nu am cum să fiu fericit”

Borisav Burmaz, în cădere în timpul meciului cu Universitatea Craiova // foto: Imago Images
Borisav Burmaz, în cădere în timpul meciului cu Universitatea Craiova // foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 01 octombrie 2024 19:29 / Actualizat marti, 01 octombrie 2024 19:29

Victor Angelescu, acționar minoritar la Rapid, spune că avea așteptări mari de la atacantul sârb Borisav Burmaz (23 de ani). El nu a înscris deloc în primele 11 etape din acest sezon, deși a bifat cel puțin 10 minute pe teren în toate partidele.

Sezonul trecut, Borisav Burmaz a înscris 7 goluri în 19 apariții la Rapid. În actuala stagiune, conducerea din Giulești spera ca sârbul să treacă la nivelul următor, mai ales că principalul om de gol, Albion Rrahmani, a fost vândut la Sparta Praga.

Nu s-a întâmplat. Burmaz nu a înscris deloc în cele 707 minute jucate în acest sezon, ceea ce a provocat o reacție publică din partea acționarului Victor Angelescu. În curând, minutele lui Burmaz s-ar putea împuțina, având în vedere că vedetele transferate de curând, Aaron Boupendza și Clinton N'Jie, vor primi dreptul de joc.

Prima reacție a lui Ianis Hagi, reprimit în lotul lui Rangers
SCOȚIA
Prima reacție a lui Ianis Hagi, reprimit în lotul lui Rangers

Borisav Burmaz lasă de dorit la Rapid: „Nu am cum să fiu fericit”

„Fericit nu am cum să fiu cu randamentul atacanților, până acum cred că nu a marcat niciunul dintre ei. Au rămas datori, în 11 etape nu avem niciun gol înscris de atacanți. E clar că pot arăta mai mult, mai ales Burmaz, pe care îl știam mai bine.

Mă așteptam ca acum, când avea să joace mai mult după plecarea lui Rrahmani, să înscrie. Dar așa este în fotbal, ai și momente mai slabe. Am încredere in el, e un atacant foarte bun, dar e clar că trece printr-o pasă mai puțin bună.

Oricum am transferat, a venit și Boupendza, în curând va fi o concurență mai mare. Burmaz se antrenează ireproșabil, dă totul pentru fotbal. Poate e ceva mental... nu mă pricep, dar e clar că nu e într-o pasă atât de bună”, a afirmat Angelescu la emisiunea „Fotbal Club”, pe DigiSport.

Tot acționarul rapidist a dezvăluit că nu va mai dura mult până când N'Jie și Boupendza vor putea reprezenta Rapidul:

„Mai mult ca sigur cei 2 vor juca după pauza competițională. Dosarul înaintează, dar o face în ritmul obișnuit din România”.

Rapid mai are un atacant în lot, pe slovacul Timotej Jambor. Nici acesta nu a înscris deloc, zero goluri în 9 apariții, un total de 299 de minute.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ce au găsit danezii când au intrat în Centrul Vechi
Europa League
Ce au găsit danezii când au intrat în Centrul Vechi
Dawa a intrat în direct de pe gazon » Cum a primit vestea că Gigi Becali l-a pedepsit cu Midtjylland
Europa League
Dawa a intrat în direct de pe gazon » Cum a primit vestea că Gigi Becali l-a pedepsit cu Midtjylland
Stadion de 64 de milioane de euro, cu bustul fostului patron din Liga 1 la intrare: „Pas uriaș pentru stadionul Unirea!”
Liga 3
Stadion de 64 de milioane de euro, cu bustul fostului patron din Liga 1 la intrare: „Pas uriaș pentru stadionul Unirea!”

EXCLUSIV „Îmi vine să-mi dau pumni în cap” » Leonard Doroftei, despre marea greșeală pe care și-acum o regretă: „Am vândut-o pe nimic!”

Antrenorul care a descoperit-o pe Simona Halep trăiește o dramă, fiindu-i amputat un picior: „Nu am cum să îi cer ajutorul, cred că tatăl Simonei e supărat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close