Articol de Justin Gafiuc - Publicat vineri, 04 octombrie 2024 10:13 / Actualizat vineri, 04 octombrie 2024 10:39
Iorgos Pantazis, 66 ani, a jucat două sezoane la Dunărea Galați, în anii ‘70, înainte de a se întoarce cu familia în țara de origine a părinților săi. E stabilit în Serres, unde a fost solicitat ca traducător pentru fanii FCSB arestați din cauza incidentelor produse la intrarea în Grecia.
O știre a produs alertă înaintea meciului PAOK – FCSB: opt suporteri români au fost reținuți în Grecia, imediat după traversarea frontierei dinspre Bulgaria.
Motivul: au intrat în coliziune cu polițiștii, iar la percheziții li s-au găsit diferite obiecte ilegale, între care un cuțit și un baston utilizat de forțele de ordine.
Arestați, au ajuns joi dimineața în fața unui judecător din Serres, iar azi ar urma să-și afle pedepsele. Pe tot acest circuit juridic, grupul de la București, asistat de o avocată care știe limba română, a fost însoțit și de un translator: Iorgos Pantazis, fost atacant la Dunărea Galați în urmă cu circa cinci decenii!
”Controalele au durat mai mult, fanii FCSB au reacționat nervos”
Pantazis s-a născut în România, a evoluat două sezoane la Galați, a strâns și trei prezențe în Liga 1 la mijlocul anilor ‘70, după care s-a stabilit cu familia la Serres, în țara de origine.
E locul în care autoritățile locale îl solicită în diverse ocazii pentru servicii de translator în limba română în diferite spețe.
Așa s-a întâmplat și miercuri, când un grup de suporteri FCSB, în drum spre Salonic pentru meciul cu PAOK, a ajuns în arestul Poliției după un șir de incidente care au escaladat.
Povestește Pantazis pentru gsp.ro: ”În Grecia, de vreo doi-trei ani, s-a înăsprit serios legea în jurul evenimentelor sportive din pricina unor episoade grave petrecute la meciuri.
Acum, băieții aceștia veniți din România pentru jocul cu PAOK, au fost opriți după graniță pentru o serie de controale de securitate. Erau trei VAN-uri. Două au plecat fără probleme, dar la unul dintre ele s-au ivit incidente”.
Detaliază: ”Controalele au durat ceva mai mult, fiind mai minuțioase și, la un moment dat, o parte dintre suporteri, din galeria lui FCSB, au început să se comporte mai nervos. Vreo doi erau și mai «obosiți», au dat să se ia la harță cu polițiștii, din păcate. Iar asta e cea mai mare problemă!”.
”Am stat cu ei în arest până la patru dimineața”
Pantazis nu ascunde că ”din pricina comportamentului lor mai agresiv, băieții au și încasat-o puțin din partea polițiștilor, care-și făceau treaba normală, legală. Sunt acum în arest, am stat cu ei acolo până pe la patru dimineața, în prima noapte. Vă dați seama că nu sunt condiții strălucite. Unii dintre ei nu se așteptau să se ajungă până aici! Vreo doi-trei au cerut și scuze la audieri, și-au revenit între timp și cei care erau un pic băuți la momentul evenimentului”.
”Unul dintre fani are o lovitură la picior, spune că s-a rănit când a ieșit din mașină. Altul are o mică rană la cap, fără niciun pericol”, mai relatează Pantazis.
El confirmă că, la percheziția mașinii, au fost găsite un cuțit și un baston de polițist, adică obiecte interzise, altă linie de acuzare pentru români: ”Unul dintre băieți a zis că a cumpărat de pe drum cuțitul, fără să-i informeze pe ceilalți, ca să aibă să-și taie o roșie și un castravete, să mănânce”.
”Amenzi semnificative sau poate închisoare cu suspendare”
Ce-i așteaptă mai departe pe cei opt reținuți?
”Vineri la ora 13.00 va fi termenul în instanță, din două motive. Unu: să nu le fi oferit celor arestați posibilitatea de a ajunge la meci. Doi: joi a fost o zi de sărbătoare a judecătorilor în toată țara și procesele s-au cam amânat, acolo unde nu era maximă urgență. Eu spun că, dacă băieții erau mai liniștiți un pic, ar fi putut să le dea drumul de la început. Dar, din păcate, lucrurile au deviat”, punctează Pantazis.
Și estimează că ”pedepsele e posibil să se refere la amenzi semnificative ori sentință de închisoare cu suspendare. Nu știu dacă nu cumva și eventuale interdicții pe stadion ori de intrare în Grecia. Rămâne de văzut. Oricum, băieții au zis că preferă să vorbească mai mult în instanță pentru a-și exprima apărarea și punctul de vedere, cu susținerea doamnei avocat. Presupun și că nu vor fi tratați toți la fel, fiindcă trei dintre ei, între care șoferul, au fost mai liniștiți”.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat