SPORTURI  »  TENIS  »  BEIJING

Coco Gauff a revenit spectaculos în fața Paulei Badosa și s-a calificat în finala de la Beijing

Coco Gauff / Foto: Imago
Coco Gauff / Foto: Imago

Articol de - Publicat sambata, 05 octombrie 2024 17:35 / Actualizat sambata, 05 octombrie 2024 17:35

Coco Gauff (20 de ani, 6 WTA) s-a calificat în finala China Open, după o revenire spectaculoasă consemnată în fața Paulei Badosa (26 de ani, 19 WTA). În finală, americanca va lupta pentru trofeu cu Karolina Muchova (28 de ani, 49 WTA).

Coco Gauff și Paula Badosa au oferit o semifinală spectaculoasă la Beijing, care a avut o durată de peste două ore. Primul set, adjudecat de Badosa cu 6-4, a fost cel mai lung: 59 de minute.

Coco Gauff a revenit de la 2-4 în setul al doilea și a câștigat 6 game-uri la rând

Tenismena din Spania a început mai bine și setul al doilea și a condus cu 2-0, 3-1 și 4-2. Badosa a trecut cu bine peste game-ul cu numărul 5, câștigat de adversara ei, în ciuda celor patru mingi de break.

Coco Gauff a revenit spectaculos în fața Paulei Badosa și s-a calificat în finala de la Beijing
Coco Gauff și Paula Badosa la WTA Beijing

S-a făcut 4-2 și părea că jucătoarea mai experimentată va ajunge în ultimul act al turneului de 1000 de puncte din capitala Chinei. Gauff a avut însă o reacție excelentă și a câștigat următoarele șase game-uri: cu primele patru a încheiat setul al doilea și apoi a preluat conducerea în setul decisiv.

Revenirea sportivei de 20 de ani a avut un efect mare asupra Paulei Badosa, care nu s-a mai regăsit. Drept urmare, Coco Gauff și-a adjudecat și setul al treilea și a câștigat cu 4-6, 6-4, 6-2.

„Am încercat să rămân concentrată. A fost dificil dar, mental, am încercat să îmi dau un nou start”, a spus Gauff, citată de BBC Sport.

Coco Gauff va juca în finală împotriva Karolinei Muchova

Înainte de duelul cu Badosa, Coco Gauff a mai trecut de franceza Clara Burel (23 de ani, 56 WTA), de britanica Katie Boulter (28 de ani, 34 WTA), de japoneza Naomi Osaka (26 de ani, 73 WTA) și de ucraineanca Yulia Starodubtseva (24 de ani, 115 WTA).

În finală, Gauff o va întâlni pe Karolina Muchova, sportivă ce a învins-o în semifinală pe Qingwen Zheng (21 de ani, 7 WTA), favorita publicului. Tenismena din Cehia a câștigat cu 2-0 (6-3, 6-4).

Lupta pentru trofeu se va da duminică, 6 octombrie, în jurul orei 14:00. Pentru Coco Gauff, finala de la Beijing este a doua din acest an. Tenismena din Atlanta, Georgia, a mai ajuns în ultimul act la Auckland, unde a și câștigat după o finală cu Elina Svitolina: 6-7, 6-3, 6-3.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează