Ultimul „Vamos”!

Este anul 2004 și Roger Federer domină autoritar tenisul masculin, punând un pod peste prăpastia anunțată de apusul lui Agassi și finalul carierei lui Sampras. Exista din nou, după foarte puțin timp, o raportare la cineva, la o autoritate supremă ce păstorește cu grație și naturalețe lumea tenisului.

Rivalii, mișcarea de rezistență și opozanții nu adunau suficiente argumente nici la nivel de imagine și nici la cel al rezultatelor pentru a putea contesta noul status quo. Federer era imaginea completă a ceea ce numim reper.

Urma să câștige tot, pe toate suprafețele și să nu fie detronat sau contestat de cineva pentru foarte mulți ani. Și părea normal, cu aura aceea de Muhammad Ali, cu talentul și priza la public ale lui Jordan și cu o înglobare a calităților lui Pele și Maradona, Roger era un dar al zeilor tenisului pentru puriști.

Fedal, un duel al filozofiilor

E foarte greu să te referi la Rafael Nadal în sens larg, ca panoplie a carierei sale în întreg, fără să îl amintești pe Roger Federer. Mai ales din pricina faptului că, inițial cel puțin, Nadal a fost rezistența la Federer. Îl învingea mai mereu pe zgură și, sporadic, și pe alte suprafețe, până când a scuturat serios tronul elvețianului.

Iar în 2008, după finala de la Wimbledon, pe acel tron s-a instalat el, spaniolul în maiou și cu acea înfățișare care îți inspira punct după punct că totul se joacă aici și acum, că nu există niciodată prea mult sau prea greu și că, în situația în care noțiunea de imposibil s-ar întrezări, el ar fi acolo pentru a o spulbera. 

Cei mai mulți au aderat la filozofia Federer; alții, nici ei tocmai puțini, au mers cu Nadal, întâi ca o opoziție și mai apoi ca un modus vivendi. Incredibil și pe nesimțite cum a reușit Rafa să facă asta. Să se transforme dintr-un opozant într-un dominant. De la cel mai greu de bătut jucător de către lider la însăși liderul.

S-a definit prin ceea ce însemna și s-a identificat cu negarea neputinței fizice într-o carieră ce a abundat de două lucruri, accidentări și glorie. E ideal, dar atât de greu să nu renunți niciodată cu tot șirul de îndoieli ce se revarsă zi de zi și meci de meci asupra ta. E colosal să și reușești. Nimeni nu a făcut-o precum Rafa.

Un rege nu doar al zgurii

De atunci și până acum a câștigat 22 de turnee de Grand Slam, dintre care 8 pe alte suprafețe decât pe cea a cărui rege este considerat. Niciodată un rege (doar) al zgurii pentru mine, Rafa a cucerit la fel de multe Grand Slam-uri pe terenuri rapide precum Jimmy Connors, Ivan Lendl sau Andre Agassi în întreaga carieră!

Da, plus 14 titluri la Roland Garros, 36 de Masters-uri și 2 medalii olimpice de aur. Dar cifrele vor fi reținute de statistică, însă contabilitatea spiritului nu poate fi ținută așa. Nadal înseamnă mult mai mult decât numere și date chiar dacă ele sunt și vor rămâne eterne. 

Când un mare sportiv se retrage există toate acele clipuri cu diverse etape și momente importante din cariera sa. Se întâmplă și acum, se va întâmpla și în noiembrie, la turneul final al Cupei Davis, acolo unde Rafa va da ultima reprezentație.

În cazul lui Nadal nu e doar evoluția firească a timpului, ci și evoluția sa prin timp. De la tricoul fără mâneci și pantalonii trei sferturi la echipamentul clasic de astăzi, de la acele plete rebele la părul din ce în ce mai scurt și mai rar, de la schimburile interminabile din spatele terenului și senzația că nu există minge de nereturnat la tenisul mai clar și mai ofensiv din ultimii ani.

Nu doar timpul s-a mișcat, ci și Rafa în ton cu el. Iar acum timpul său pe teren s-a sfârșit. Știe asta din ianuarie, însă e infinit mai greu de acceptat decât de știut. 

Cuvântul final

De la Rafa Nadal voi rămâne cu tot ceea ce mi-a oferit de 20 de ani încoace. Întâi ca fan al tenisului și mai apoi ca fan asumat și devotat al său. După el voi rămâne cu bucuria că a fost, că s-a întâmplat și că m-a făcut să trăiesc totul punct cu punct, meci cu meci și turneu cu turneu.

Au fost pauze, au fost incertitudini cu privire la revenirea acolo, sus, dar mereu au fost speranțe. Acum vine ultima pauză și risipirea tuturor semnelor de întrebare. În actualitate nu va mai fi niciodată în elită, însă în etern va rămâne acolo. Până atunci mai avem un ultim turneu, un ultim forehand-lasou și un ultim “vamos” spre nemurire.