Articol de Roxana Fleşeru - Publicat sambata, 12 octombrie 2024 16:52 / Actualizat sambata, 12 octombrie 2024 21:14
Novak Djokovic (37 de ani și 4 ATP) l-a învins pentru a zecea oară pe Taylor Fritz (26 de ani și 7 ATP), 6-4, 7-6 (6), în penultimul act al turneului Masters 1.000 de la Shanghai. Sârbul caută titlul cu numărul 100, iar adversar îi va fi Jannik Sinner (23 de ani și 1 ATP), italianul care după victoria din semifinale și-a asigurat primul loc în ierarhia ATP la finalul sezonului.
În săptămâna în care Rafael Nadal și-a anunțat retragerea din tenis, Novak Djokovic este la un pas de trofeul cu numărul 100 din carieră. Fără turneu câștigat în acest sezon, fostul lider mondial a găsit energia pe final de an, bifând a treia finală a lui 2024, după cele de la Wimbledon, pierdută, și cea de la Jocurile Olimpice, câștigată.
Novak Djokovic, victorie și unele probleme medicale
Novak Djokovic a ajuns în această poziție, după ce l-a învins pentru a zecea oară pe americanul Taylor Fritz. Chiar dacă a avut probleme medicale la genunchiul stâng, Nole s-a impus cu 6-4, 7-6 (6).
„Mereu simt câte ceva fizic, mai ales când ajung în fazele finale ale turneelor. În acest stadiu al carierei mele, fac tot posibilul să mă recuperez cât mai bine. E inevitabil să apară probleme, dar am reușit să le depășesc. A fost un test dur. Taylor este în formă, joacă probabil cel mai bun tenis din viața sa, după o finală de Grand Slam, în special pe această suprafață”, a spus Novak. Partida dintre cei doi a durat aproape două ore.
Fostul lider mondial are în palmares 40 de titluri în turneele Masters 1.000 și 99 în total. Dacă se va impune în penultimul act, el va deveni doar al treilea jucător din istorie care atinge 100 de turnee câștigate, după Jimmy Connors (109) și Roger Federer (103).
Jannik Sinner, lider la finalul lui 2024
În finală, Djokovic îl va întâlni pe Jannik Sinner (23 de ani și 1 ATP). Italianul a trecut în semifinale de cehul Thomas Machac (23 de ani și 33 ATP) cu 6-4, 7-5.
În urma acestei victorii, Sinner și-a asigurat prima poziție în ierarhia mondială la finalul sezonului, el fiind primul jucător de tenis din țara sa care reușește această performanță. „E ceva incredibil să ajungi pe primul loc, e genul de vis pe care îl ai când ești mic. Faptul că voi încheia anul pe primul loc este special”, a spus Sinner.
18 săptămânica lider mondial a adunat până acum Jannik Sinner, cel care s-a impus anul acesta la Australian Open și US Open
Va fi a opta întâlnire între Sinner și Djokovic, sârbul având patru victorii, dar ultimele două partide, Australian Open și Cupa Davis, s-au încheiat cu italianul în postura de învingător.
19 jucătoriau reușit să încheie pe primul loc un sezon, de când s-a introdus clasamentul computerizat în 1973
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat