Articol de Aurelian Botezatu - Publicat joi, 24 octombrie 2024 11:06 / Actualizat joi, 24 octombrie 2024 11:24
Bayern a pierdut la scor, 1-4, meciul din Liga Campionilor cu Barcelona lui Hansi Flick.
În vară, după ce au fost refuzați de mai mulți antrenori, șefii lui Bayern au bătut la ușa lui Hansi Flick. Tehnicianul cu care reușiseră tripla Bundesliga - Cupa Germaniei - Liga Campionilor în 2019 - 2020 era liber de contract, după despărțirea de naționala Germaniei, și nu i-a refuzat.
Șefii lui Bayern l-au lăsat pe Flick să credă că-l vor numi, apoi nu l-au mai sunat
Încrezător că va fi numit, și foarte sârguincios, Flick și-a făcut din timp planurile pentru pregătirea de vară, inclusiv lotul l-a conturat. Însă apelul directorului sportiv Max Eberl, cel care-l contactase inițial, n-a mai venit.
Potrivit tabloidului Bild, el a aflat apoi din presă că Bayern îl angajează pe Vincent Kompany. Eberl insistase în fața conducerii pentru belgianul care tocmai retrogradase cu Burnley în Championship.
Bayern în varianta „Vincent Kompany” a fost „demontat” de Barcelona refuzatului Hansi Flick
Fostul fundaș al lui Manchester City îl convinsese cu fotbalul superofensiv pe care-l cultiva, iar în întâlnirile directe, cu „pofta lui de muncă, de a inova”. În cele din urmă, lucurile s-au aranjat și pentru Flick. L-a angajat Barcelona.
Iar la tragerea Ligii Campionilor, sorții i-au oferit ocazia de a le da replica foștilor săi șefi. Și a făcut-o chiar fără milă! Flick l-a surclasat efectiv pe Kompany. La toate capitolele. „A demontat-o pe Bayern!”, titrează același Bild, în această dimineață.
Bayern a fost la Barcelona „Burnley II”
Bayern, în varianta „Kompany”, a arătat ca Burnley. Burnley II. Ofensiv ok doar 15 minute, până au „citit-o” catalanii, defensiv o calamitate. Cu gol primit în secunda 57! Cel mai rapid încasat vreodată în Ligă de bavarezi - potrivit statisticienilor de la Opta.
„Bayern, cu fotbalul său în stil Kompany, pare să-și atingă limitele în fața echipelor europene de top. Din cauza presingului avansat pe care-l practică, lasă spații mari în apărare, de care liderul din LaLiga a profitat nemilos”, scrie Bild.
Strategia lui Vincent Kompany a dat greș în cam toate meciurile importante
Colosul din Munchen a încasat deja 7 goluri în 3 meciuri (9-2 cu Dinamo Zagreb, 0-1 cu Aston Villa, 1-4 cu Barcelona) și a coborât pe locul 23 în clasament!
Și încă ceva. Cu excepția acelui 4-0 cu vicecampioana VfB Suttgart, din week-end, Kompany a dat rateuri în toate meciurile importante din acest sezon: 1-1 cu campioana Bayer Leverkusen, la Munchen, 3-3 cu Eintracht, la Frankfurt, și deja amintitele eșecuri în fața lui Aston Villa și Barcelona.
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!