Articol de Adrian Duţă - Publicat sambata, 02 noiembrie 2024 17:34 / Actualizat sambata, 02 noiembrie 2024 18:52
William Baeten (27 de ani), extrema dreapta de la FCSB, nu a făcut deplasarea la Craiova pentru meciul cu Universitatea, din etapa #15 a Superligii.
CSU Craiova - FCSB are loc duminică, de la ora 21:00. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1.
William Baeten, out din lotul FCSB
Baeten a fost titular în ultimul meci al celor de la FCSB, în Cupa României cu Dinamo, scor 4-0. Belgianul a fost atunci singurul schimbat la pauză din primul „11” trimis pe teren de campioana României. Înainte de partida cu roș-albii, Gigi Becali declarase că îi mai acordă o șansă.
„Vreau să-l vedem și pe Baeten”, declara patronul de la FCSB. După o repriză, jucătorul cumpărat de la FCU Craiova a fost schimbat. Iar acum, nu a fost luat în deplasarea de la Craiova, pentru meciul cu Universitatea, potrivit fanatik.ro.
În flancul drept al atacului roș-albastru pot apărea Marius Ștefănescu sau David Miculescu în meciul cu Universitatea Craiova.
William Baeten nu s-a impus la FCSB
Meciul cu Dinamo a fost al 12-lea pentru Baeten la FCSB. Cumpărat de la FCU Craiova, el nu s-a impus ca titular niciodată. A marcat un singur gol. A înscris cu Maccabi Tel Aviv, scor 1-0, în manșa a doua din turul 2 preliminar Champions League. Roș-albaștrii s-au calificat atunci cu 2-1 la general.
Ulterior, belgianul a apărut tot mai rar, iar între 21 septembrie și 24 octombrie nu a jucat deloc. Cu Rangers, scor 0-4, Baeten a revenit pe teren a jucat o jumătate de oră pe final. Apoi, cu Rapid, în Liga 1, a fost rezervă neutilizată.
Baeten a fost luat de la FCU Craiova în vară, la dorința lui Becali, care a plătit 300.000 de euro pe jucătorul belgian. William e cotat la 550.000 de euro pe Transfermarkt.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat