Articol de David Marinescu - Publicat duminica, 03 noiembrie 2024 13:03 / Actualizat duminica, 03 noiembrie 2024 13:52
Mihai Mironică debutează diseară, de la ora 20:30, în calitate de moderator al GSP Live cu o ediție specială dedicată derby-ului dintre Universitatea Craiova și FCSB. Îi va avea alături pe jurnalistul Alberto Boțoghină și antrenorul Ionuț Chirilă.
- Emisiunea poate fi urmărită pe site-ul www.gsp.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei Sporturilor, pe canalul de YouTube, dar și pe TikTok.
Împreună vor pune pe tapet informațiile premergătoare partidei din Bănie, vor analiza prestațiile celor două combatante, vor trage concluziile și vor diseca reacțiile de la stadion.
GSP Live, cu Mihai Mironică în calitate de gazdă, începe la ora 20:30. Revine la pauza și la finalul partidei de pe „Ion Oblemenco”. Reporterii GSP vor fi prezenți la Craiova, iar toate imaginile care contează vor fi prezentate în emisiune.
Mihai Mironică, una dintre cele mai importante voci din media sportivă românească, jurnalist cu peste 30 de ani de experiență, s-a alăturat Gazetei în luna septembrie a acestui an, în calitate de editorialist. Începând din noiembrie, va fi și moderatorul edițiilor speciale de GSP Live în serile cu derby-uri și cu alte evenimente majore.
Înaintea acestei partide, Universitatea Craiova ocupă locul 5, cu 21 de puncte, dar vine după o serie de trei meciuri fără succes și se scaldă în ape tulburi după discuțiile privind demiterea antrenorului Costel Gâlcă.
De cealaltă parte, FCSB este pe locul 6, cu 20 de puncte, având însă un meci mai puțin disputat și vine după o remiză cu rivala Rapid și alte trei victorii consecutive în campionat.
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!