Articol de Alexandru Tomuțiu, Carmen Dumitru, Răzvan Petrescu (video) - Publicat marti, 05 noiembrie 2024 22:15 / Actualizat marti, 05 noiembrie 2024 22:15
Fostul atacant Adrian Ilie (50 de ani) a fost prezent la festivitatea de premiere a sezonului 14 al Victory Cup, unde a vorbit despre turul sezonului de Superliga, dar și despre echipa națională a României.
Adrian Ilie consideră că nivelul fotbalului românesc a crescut și a scos în evitență faptul că mai multe echipe care anul trecut au fost în play-out, acum se află pe locuri de play-off. A remarcat creșterea celor de la Dinamo, Petrolul, dar cel mai surprins este de U Cluj, care anul trecut a încheiat pe locul 10, iar acum se află în fruntea Superligii, cu 30 de puncte.
VIDEO. Adrian Ilie, surprins de evoluția turului din SuperLigă: „Anul trecut, unele echipe se luptau pentru evitarea retrogradării, iar acum sunt în play-off!”
„Acest tur de campionat a fost foarte surprinzător, cu echipe care anul trecut se băteau la evitarea retrogradării, iar acum unele dintre ele sunt în play-off. Dinamo sau Petrolul, de exemplu. Pentru celelalte, Farul și Sepsi, care au fost acolo sus, a început foarte slab campionatul.
Asta spune că nivelul este în creștere, fiecare echipă și-a dat seama de șansele ei și a adus jucători. Uitați unde este U Cluj în momentul de față”, a spus Adrian Ilie.
Fostul atacant este de părere că viitorul echipei naționalei este „pe mâini bune”. Are încredere că Denis Drăguș, Louis Munteanu și Daniel Bîrligea vor avea prestații bune pentru România, chiar dacă primul nu traversează cea mai bună perioadă la echipa de club, iar ceilalți doi încă nu au fost convocați de Mircea Lucescu.
Adrian Ilie: „Cred că avem 2-3 atacanți din care să alegem”
„Eu mă bucur mult că jocul naționalei este mai spectaculos decât era înainte. Ca atacant, cred că avem acolo 2-3 jucători din care să alegem. Drăguș, chiar dacă nu joacă la echipa de club, pentru națională o face bine. Bîrligea, care are un sezon bun. Munteanu, care a demonstrat la tineret, dar și la CFR Cluj.
Mai e mult până la Mondial, să vedem. Eu nu cred că ratăm primul loc, cred că terminăm doar cu victorii. Poate există alte echipe acolo în Spania care îl doresc pe Rațiu, nu pot să zic de Barcelona, este un club foarte mare. M-aș bucura să avem mai mulți jucători la un nivel bun. Așa am avea o echipă competitivă care să se bată pentru prezentă la turneele finale”, a mai spus „Cobra”.
Adrian ilie a evoluat pentru Valencia în perioada 1998-2002. Acesta a oferit o scurtă reacție despre inundațiile catastrofale care au luat cu asalt orașul spaniol:
„Sunt perioade în care orașele trec prin momente dificile, nu doar Valencia a trecut, sper să își revină. Cei pierduți, să se odihnească în pace. Am prieteni cu care am vorbit chiar în perioada aia, mi-au spus că în Valencia nu s-a întâmplat cine știe ce, rău a fost la periferie”.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern