Articol de Maria Olteanu - Publicat joi, 07 noiembrie 2024 12:24 / Actualizat joi, 07 noiembrie 2024 14:10
Arabia Saudită este singura țară care și-a depus candidatura pentru a găzdui Cupa Mondială din 2034. Cu un deceniu înaintea acestei ediții, saudiții și-au făcut planul și știu cum anume vor să impresioneze, punând la punct detaliile construirii unor stadioane absolut uimitoare, care să găzduiască partidele celei de-a 25 ediții a competiției.
Pe 11 decembrie, FIFA va atribui oficial organizația saudiților, singurii care și-au depus candidatura de a găzdui turneul final din 2034, iar cu 10 ani înainte de startul Mondialului au fost dezvăluite și schițele arenelor care se vor ridica pentru aceste partide.
Saudiții sunt renumiți pentru modul în care organizează astfel de evenimente, în 2022, în Qatar, impresionând cu cele 8 stadioane construite de la zero sau modernizate.
Stadioane extraterestre pentru Cupa Mondială din 2034
Adunarea Generală Extraordinară a FIFA din 11 decembrie va atribui oficial Cupa Mondială 2034 Arabiei Saudite, care nu are emoții în ceea ce privește organizarea. Nu mai puțin de 170 de federații au susținut candidatura saudiților. Pe 1 noiembrie, proiectul privind stadioanele care vor urma să găzduiască jocurile de la turneul final a fost prezentat la conferința anuală a Federației Asiatice de Fotbal.
Cu stiluri arhitecturale diferite, cele 15 arene vor fi absolut uimitoare, așa cum se poate observa din randările inițiale.
Stadioanele care vor fi construite pentru Cupa Mondială 2034
Riad
- King Salman International Stadium - 92.760 de locuri
- King Fahad Sports City Stadium - 70.200 de locuri
- Prince Mohammed bin Salman Stadium - 46.979 de locuri
- New Murabba Stadium - 46.010 de locuri
- Roshn Stadium - 46.000 de locuri
- Prince Faisal bin Fahad Sports City Stadium - 46.865 de locuri
- South Riyadh Stadium - 47.060 de locuri
- King Saud University Stadium - 46.319 de locuri
Jeddah
- King Abdullah Sports City Stadium - 58.432 de locuri
- Qiddiya Coast Stadium - 46.096 de locuri
- Jeddah Central Development Stadium - 45.794 de locuri
- King Abdullah Economic City Stadium - 45.700 de locuri
Al Khobar
- Aramco Stadium - 46.096 de locuri
Abha
- King Khalid University Stadium - 45.428 de locuri
Neom
- Neom Stadium - 46.010 de locuri
Arabia Saudită a rămas fără rival în cursa pentru găzduirea turneului final din 2034, după ce cvartetul sud-american Argentina-Uruguay-Paraguay-Chile s-a retras. La fel a făcut și Australia, în finalul anului 2023. Cel mai probabil, CM 2034 va fi tot un turneu final programat iarna, la fel ca ediția Qatar 2022.
Fotbalul uneşte lumea ca niciun alt sport, iar Cupa Mondială este vitrina perfectă pentru un mesaj de unitate şi incluziune, oferind totodată o ilustrare importantă a modului în care culturi diferite pot fi împreună şi pot învăţa şi se pot înţelege mai bine. În timp ce trăim într-o lume din ce în ce mai divizată şi mai agresivă, arătăm încă o dată că fotbalul, principalul sport global, uneşte ca nimic altceva. Cu toţii avem nevoie de aceste ocazii de unitate, iar viitoarele Cupe Mondiale oferă o forţă unică pentru bine
- Gianni Infantino, președinte FIFA
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat