INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

VIDEO Gesturi sălbatice! » Fostul antrenor al lui Bellingham a sărit la propriul jucător, în timpul meciului. Incredibil ce făcuse și atacantul înainte!

Pep Clotet, antrenorul de la Triestina, echipă din Serie C, l-a atacat pe Raimonds Krollis, „vârful” echipei, în timpul meciului cu Giana Erminio, scor 0-1.
Pep Clotet, antrenorul de la Triestina, echipă din Serie C, l-a atacat pe Raimonds Krollis, „vârful” echipei, în timpul meciului cu Giana Erminio, scor 0-1.

Articol de - Publicat sambata, 09 noiembrie 2024 10:44 / Actualizat sambata, 09 noiembrie 2024 12:00

Pep Clotet, antrenorul de la Triestina, echipă din Serie C, l-a atacat pe Raimonds Krollis, vârful echipei, în timpul meciului cu Giana Erminio, scor 0-1.

Antrenorul francez de 47 de ani a sărit la jucătorul echipei lui pentru a-i rupe tricoul, după ce Krollis a primit cartonașul roșu în minutul 33. Letonul a fost eliminat după ce și-a lovit un adversar cu pumnul în cap, din spate.

VIDEO.  Antrenorul lui Triestina, Pep Clotet, a vrut să îi rupă tricoul jucătorului său, care încasase cartonașul roșu

Momente incredibile s-au petrecut vineri seară, în Serie C. Triestina a primit vizita lui Giana Erminio, iar meciul a devenit rapid viral după un gest sălbatic al antrenorului echipei gazdă, precedat de un alt moment violent, cu Krollis în prim-plan.

În minutul 33, când scorul era 0-0, atacantul Krollis a primit cartonașul roșu după ce și-a lovit un adversar cu pumnul. Letonul a fost eliminat și a plecat de pe teren. În timp ce părăsea gazonul, Clotet la chemat la el și l-a apucat de tricou. L-a zdruncinat și îmbrâncit pe Krollis într-un moment în care și-a pierdut cumpătul.

Jucătorul de 23 de ani nu a reacționat și a plecat la vestiar după secundele de furie ale lui Clotet. Francezul a ajuns la Triestina în urmă cu 3 săptămâni.

Acesta nu ar fi la primul gest violent, fiind recunoscut pentru ieșirile sale din decor, potrivit The Sun. Clotet a antrenat în Anglia între 2017 și 2020, la Oxford și Birmingham.

L-a pregătit inclusiv pe Jude Bellingham, înainte ca starul englez să fie cumpărat de Dortmund de la Birmingham.

Pe banca Triestinei, Clotet nu a câștigat niciun meci, are două puncte în 4 partide. Triestina e ultima în grupa A din Serie C, cu 6 puncte în 14 etape.

VIDEO. Momentul în care Krollis îi dă un pumn adversarului, în careu

Clotet: „Gestul meu a fost corect”

După meci, Clotet a explicat de ce și-a îmbrâncit jucătorul și a declarat că acesta nu va mai evolua sub comanda lui.

„Pentru Krollis s-a terminat, nu mai joacă aici cât timp sunt eu antrenor. Gestul meu a fost corect după ce s-a întâmplat. A făcut ceva inacceptabil, a făcut echipa de râs”, a declarat Clotet, citat de Fox Sport.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
România – Japonia 1-1, în turneul final al BJK Cup » Tensiune la Malaga: meciul de dublu decide TOTUL!
Tenis
România – Japonia 1-1, în turneul final al BJK Cup » Tensiune la Malaga: meciul de dublu decide TOTUL!
Mircea Lucescu a ales între Bîrligea și Drăguș » A anunțat titularul cu Kosovo
Nationala
Mircea Lucescu a ales între Bîrligea și Drăguș » A anunțat titularul cu Kosovo
Gigi Becali a dat lovitura în mercato: „Nu îndrăzneam să visez la el, dar a fost ieftin”
Superliga
Gigi Becali a dat lovitura în mercato: „Nu îndrăzneam să visez la el, dar a fost ieftin”

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (4)
aburika
aburika  •  09 Noiembrie 2024, 12:47
Postat de fault999 pe 09 Noiembrie 2024, 11:27

Mult mai rau decat Dorinel...dar la ei nu spune nimeni nimic.

Nici statuie n-o să-i facă. Oricum, e singurul dezaxat din primele 3 ligi italiene.

DR.Ackula
DR.Ackula  •  09 Noiembrie 2024, 12:29
Postat de fault999 pe 09 Noiembrie 2024, 11:27

Mult mai rau decat Dorinel...dar la ei nu spune nimeni nimic.

da,dar in liga a 3-a. si tinand cont ca s-a ajuns pana in Romania cu stirea asta inseamna ca s-au agitat multi.

_Van_Basten
_Van_Basten  •  09 Noiembrie 2024, 11:43

Offf, mai, Dorinele, nu te linistesti deloc...

Vezi toate comentariile (4)
Comentează