Articol de Justin Gafiuc, Daniel Grigore - Publicat duminica, 10 noiembrie 2024 21:11 / Actualizat duminica, 10 noiembrie 2024 23:01
Schimbare de ultim moment în primul „11” al FCSB-ului pentru partida cu U Cluj: Vlad Chiricheș a ieșit, Marius Ștefănescu i-a luat locul printre titulari.
Pe foaia de joc transmisă inițial de FCSB, Vlad Chiricheș apărea titular, în fața apărării, alături de căpitanul Adrian Șut.
Schimbare de ultim moment la FCSB: Chiricheș urma să fie titular cu U Cluj, dar s-a „rupt” la încălzire
Cu câteva minute înainte de primul fluier al partidei, campioana s-a văzut nevoită să facă o schimbare în formula de start. Chiricheș, care a acuzat ceva disconfort muscular la încălzire, a fost înlocuit de Marius Ștefănescu, care ar fi trebuit să începă meciul pe bancă.
În consecință, Edjouma a fost coborât lângă Șut, iar Octavian Popescu mutat în spatele lui Bîrligea, ca număr 10, pentru a-i face loc în bandă lui Ștefănescu.
Iată cum a arătat, în cele din urmă, formula de start a roș-albaștrilor: Târnovanu - V. Crețu, Ngezana, M. Popescu, Radunovic - Edjouma, Șut (cpt.) - Ștefănescu, Oct. Popescu, Miculescu - Bîrligea.
Pe bancă au apărut doar 7 nume: portarul Andrei Vlad, plus jucătorii de câmp Daniel Popa, Mihai Vlăduț Toma, William Baeten, Alexandru Băluță, Darius Olaru și Alexandru Musi.
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!