Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat marti, 12 noiembrie 2024 11:46 / Actualizat marti, 12 noiembrie 2024 12:10
Arbitrul Marian Barbu (36 de ani) este noul preferat al lui Gigi Becali. Finanțatorul celor de la FCSB e încântat de prestațiile „centralului” din Făgăraș, după ce a condus Dinamo - FCSB 0-2 și a fost delegat la U Cluj - FCSB, în camera VAR.
Marian Barbu primește cuvinte de laudă după ultimele sale meciuri pe care le-a avut în Superligă. Gigi Becali a intervenit la GSP Live Special și-a vorbit la superlativ despre arbitrul de 36 de ani din Făgăraș.
Cuvinte de laudă Marian Barbu de la Gigi Becali
„Marian Barbu e mare arbitru! Ține minte ce-ți zic... Încep și eu ca nea Mitică. Și pe fața lui se vede că e om bun, om blând, liniștit! Barbu și Bîrsan o să fie viitorii arbitri de renume ai României. O să vedeți! Ascultați ce vă spun eu”, a fost mesajul pe care Becali l-a transmis la GSP Live Special.
Și chiar dacă a spus în cadrul emisiunii că „de ăștia doi nu-mi plăcea la început”, Becali recunoaște că „acum au căpătat experiență și sunt mai buni ca ăia vechi. Barbu ne-a arbitrat perfect meciul trecut”, a punctat patronul campioanei.
S-a împăcat cu Istvan Kovacs: „Nu mai am nicio emoție cu el”
Dacă în trecut Gigi Becali a intrat în mai multe contre cu Istvan Kovacs și chiar a fost chemat la Comisia de Disciplină a FRF pentru derapajele la adresa arbitrului din Carei, acum patronul campioanei și-a schimbat radical discursul.
„Istvan Kovacs e arbitru mare! Nu mai am nicio emoție cu el. E prea mare ca să-și păteze numele. Când ajungi prea mare... Ai experiență, dar este și demnitatea, nu-i mai convine să se păteze. Mai are trei, cinci ani, nu mai vrea să se păteze. De ce s-ar păta în România ca să-și strice numele în Europa? Cea mai mare încredere o am în Kovacs”, a punctat Becali, la GSP Live Special.
Barbu are meci în Liga Națiunilor: Kazahstan - Austria
În această săptămână vor avea loc meciurile din cadrul etapei a cincea a UEFA Nations League, iar la confruntarea dintre Kazahstan și Austria a fost delegat Marian Barbu.
Mihai Ovidiu Artene și Imre Laszlo Bucsi se vor afla la cele două linii, Rareș George Vidican va fi cel de-al patrulea oficial, iar în camera VAR se vor afla Sebastian Colțescu și Szabolcs Kovacs.
Partida contează pentru grupa 3 din Liga B, ea urmând să se dispute, de la ora 17:00, pe Almaty Ortalyq Stadion din Almaty.
Delegat la primul Derby de România din carieră
Derby de România, duelul dintre Dinamo și FCSB de pe 20 octombrie a fost arbitrat fără greșeală de Marian Barbu. A fost cel de-al 99-lea său meci în Superligă, dar primul meci între cele două echipe bucureștene.
Între timp, Barbu a condus de la centru și cel de-al 100-lea său meci, confruntarea dintre Poli Iaşi și Oţelul Galaţi, 2-1, de pe 3 noiembrie 2024. „Centralul” a debutat în cea mai importantă competiție din România pe 15 mai 2014, în Pandurii - Corona Brașov (5-0).
Arbitrii cu cele mai multe Derby de România:
- Aurel Bentu: 9 meciuri
- Alexandru Tudor: 9 meciuri
- Cristian Balaj: 9 meciuri
- Ovidiu Hațegan: 8 meciuri
- Adrian Porumboiu: 8 meciuri
A arbitrat-o pe viitoare adversară a Hoffenheim
Înainte de delegarea din Liga Națiunilor, Marian Barbu a fost la centru și la un duel de Europa League. Pe 7 noiembrie, acesta a condus duelul dintre Hoffenheim și Lyon (2-2). Din brigada sa au mai făcut parte asistenții Ovidiu Artene și Imre Bucsi și al patrulea oficial Sebastian Colțescu.
FCSB urmează să joace și ea cu Hoffenheim în grupa principala de Europa League, formație ce are doar un punct în 4 partide disputate până acum.
Meciurile lui Marian Barbu din cupele europene în 2024
- Hoffenhein - Lyon 2-2 (Europa League)
- Real Sociedad - Anderlecht 1-2 (Europa League)
- Zurich - Guimaraes 0-3 (Conference League)
- Partizan - Dinamo Kiev 0-3 (Liga Campionilor)
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro