Articol de Adrian Duţă - Publicat marti, 12 noiembrie 2024 14:43 / Actualizat marti, 12 noiembrie 2024 15:28
LPF a anunțat echipa etapei cu numărul 16 din Superliga, care s-a încheiat luni seară, cu meciul Gloria Buzău - Petrolul 0-1.
LPF a alcătuit cel mai bun prim 11, iar în echipă se regăsește și Ionuț Cercel, care a fost în premieră titular la Farul. El a jucat fundaș dreapta în meciul cu Slobozia, 1-0.
Jucătorul de 17 ani a fost trimis în teren de Hagi după ce Bălașa s-a accidentat la încălzire și nu a mai putut evolua. Cercel a dat assist la golul lui Rivaldinho.
Antrenorul etapei a fost ales Elias Charalambous, după ce FCSB a trecut de U Cluj cu 1-0, pe Cluj Arena.
LPF a ales echipa etapei 16 din Superliga
PORTAR: „Alexandru Buzbuchi (Farul Constanța) - Intervenţiile sale au fost extrem de importante în stabilirea rezultatului final, care a consemnat prima victorie izbutită de dobrogeni în deplasare”, a explicat LPF.
FUNDAŞI:
Ionuţ Cercel (Farul Constanța) - „Titularizat în premieră, a profitat de şansa oferită şi a avut o evoluţie lăudabilă. A izbutit şi o pasă decisivă”.
Denil Maldonado (Universitatea Craiova) - „Din nou, fundaşul alb-albaştrilor şi-a trecut numele pe tabelă. A fost golul care a adus-o pe Universitatea în avantaj”
Alexandru Paşcanu (FC Rapid 1923) - „A devenit un jucător de bază în sistemul gândit de Marius Şumudică. În plus, a marcat a treia oară în stagiunea actuală”
Nicuşor Bancu (Universitatea Craiova) - „Din postura de căpitan, a dat tonul echipei în momentele dificile. A închis tabela cu primul său gol din acest sezon”
MIJLOCAŞI:
David Miculescu (FCSB) - „Pe lângă pasa decisivă oferită lui Bîrligea, a depus un efort fizic fantastic, fiind implicat şi în ambele faze de joc”.
Tommi Jyry (Petrolul Ploiești) - „Este un fotbalist foarte important în jocul Petrolului, pe la el trecând majoritatea baloanelor pe faza de construcţie. A pasat decisiv la singura reuşită a meciului de la Buzău”.
Isnik Alimi (Sepsi OSK Sf. Gheorghe) - „Pe lângă golul marcat, a avut o evoluţie ireproşabilă la centrul terenului, de unde a coordonat excelent jocul covăsnenilor”.
Mihajlo Neškovic (Sepsi OSK Sf. Gheorghe) - „Cel mai bun meci în tricoul echipei din Sf. Gheorghe! A pasat decisiv pentru reuşita lui Alimi, apoi a înscris golul victoriei cu o execuţie frumoasă”.
ATACANŢI:
Alexandru Tudorie (Petrolul Ploiești) - „Este principalul pericol pentru porţile adverse din tabăra prahovenilor. A marcat pentru a şasea oară, golul lui fiind unul de trei puncte”.
Daniel Bîrligea (FCSB) - „A continuat forma excelentă cu două goluri care le-au adus roş-albaştrilor o victorie foarte importantă în lupta pentru play-off”
ANTRENORUL ETAPEI: Elias Charalambous (FCSB) - Alături de Mihai Pintilii, a gestionat perfect perioada încărcată cu meciuri. Roş-albaştrii au ajuns la nouă partide la rând fără înfrângere în campionat.
Echipa etapei 16: Buzbuchi - Cercel, Maldonado, Pașcanu, Bancu - Miculescu, Jyry, Alimi, Neskovic - Tudorie, Bîrligea
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!