FOTBAL  »  Superliga  »  FC VOLUNTARI

Am mai văzut filmul ăsta, se repetă istoria? » Gigi Nețoiu nu se mai ascunde: ce mai poate aduce de data asta la Dinamo

Bărcăuan și Niculescu, două dintre „diamantele” pescuite de Nețoiu la Craiova și făcute cadou lui Dinamo. Foto: Arhivă GSP - 2003
Bărcăuan și Niculescu, două dintre „diamantele” pescuite de Nețoiu la Craiova și făcute cadou lui Dinamo. Foto: Arhivă GSP - 2003

Articol de - Publicat miercuri, 27 noiembrie 2024 19:02 / Actualizat miercuri, 27 noiembrie 2024 19:29

Gigi Nețoiu (65 de an) a ieșit din umbră și a recunoscut că se implică financiar la FC Voluntari. Când a investit la Rocar și Universitatea, a mutat jucătorii de la o echipă la alta, iar pe cei mai buni dintre ei i-a dus gratis la Dinamo.

Alături de Gigi Nețoiu, la Voluntari a ajuns și Florin Marin, în funcția de consilier pe fotbal pentru Ovidiu Burcă, noul A1 al ilfovenilor.

Revenire de senzație în fotbalul românesc! După două decenii, preia din nou controlul unui club. Prima măsură: readuce în prim-plan un antrenor din vechea gardă
PATRON
Revenire de senzație în fotbalul românesc! După două decenii, preia din nou controlul unui club. Prima măsură: readuce în prim-plan un antrenor din vechea gardă

Florin Marin este omul care l-a urmat pretutindeni pe Nețoiu la precedentele aventuri ale afaceristului ca investitor în fotbalul românesc, fiind „principal” la Rocar, Craiova și Dinamo,

Am mai văzut filmul ăsta, se repetă istoria? » Gigi Nețoiu nu se mai ascunde: ce mai poate aduce de data asta la Dinamo
Florin Marin, mâna dreaptă a lui Nețoiu, în perioada în care antrena la Craiova

Gigi Nețoiu și plimbatul jucătorilor de la o echipă la alta cu destinația finală Dinamo. Se repetă istoria?

Gigi Nețoiu a intrat în fotbal în anii '90, când a devenit patronul celor de la Rocar. În 2000, acesta a plecat de la club, devenind noul finanțator al Craiovei. Alături de el, un întreg contingent de jucători importanți au ajuns și ei în Bănie: Dan Alexa, Ciprian Danciu, Daniel Rednic, Marius Mitu, Adrian Pitu, Augustin Călin, Cătălin Crăciunescu, Adrian Baldovin, Daniel Tudor.

În 2002, a plecat de la Craiova la Dinamo, unde a fost coacționar, și a luat cu el o întreagă echipă, pe care le-a pus-o gratis pe tavă „câinilor”.

Claudiu Niculescu, Flavius Stoican, Cosmin Bărcăuan, Adnan Guso, Mariko Daouda, Cosmin Moți, Ștefan Grigorie, Daniel Tudor, Angelo Alistar, Ciprian Danciu, Ovidiu Burcă, Adrian Baldovin, Mihăiță Pleșan, Ilie Iordache, Ștefan Preda, Viorel Domocoș sunt fotbaliștii care au ajuns gratis de la Craiova la Dinamo în perioada în care Nețoiu a cochetat cu clubul din Ștefan cel Mare.

Nețoiu a plecat de la Dinamo în 2006, după o ceartă cu ceilalți acționari,

În 2014, Nețoiu a fost condamnat definitiv la 3 ani și 4 luni de închisoare, după ce a fost găsit vinovat în Dosarul Transferurilor. Acesta a fraudat clubul Dinamo cu 403.000 de euro. A fost eliberat condiționat la sfârșitul anului 2015.

Chestionat de GSP în privința unei eventuale reveniri (și) la Dinamo, fie și din postura de sponsor al „câinilor”, Nețoiu - care întotdeauna s-a recomandat ca suporter al lui Dinamo - a răspuns: „Nuuu! Doar la Voluntari. Da, mă bucur de revenirea «câinilor» în prim-planul fotbalului românesc, să sperăm că va fi și mai bine”.

Urmează „schema Nețoiu”, episodul 3? » 5 fotbaliști care ar putea fi pasați gratis la Dinamo în următoarea perioadă

Ținând cont de cele petrecute în celelalte perioade în care Nețoiu a transferat jucători de la o echipă la alta, cu destinația finală Dinamo, iată care sunt fotbaliștii divizionarei secunde care ar putea face pasul în „Ștefan cel Mare” în viitorul apropiat!

Pe listă ar putea intra în acest moment 5 nume: George Merloi (25 de ani, extremă dreaptă), Doru Andrei (21, mijlocaș ofensiv) și Daniel Toma (24, mijlocaș central), Andrei Pandele (21, mijlocaș), și Alexandru Șuteu (20, fundaș stânga).

George Merloi - cotat la 350.000 de euro pe site-ul de specialitate transfermarkt.com, acesta este „decarul” ilfovenilor și unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai echipei. Adunat până în acest moment 104 de meciuri în Superliga, timp în care a marcat de 12 ori și a oferit 6 pase decisive. A mai evoluat pe primă scenă pentru Academica Clinceni și Astra Giurgiu. Are două meciuri jucate pentru naționala de tineret a României.

Am mai văzut filmul ăsta, se repetă istoria? » Gigi Nețoiu nu se mai ascunde: ce mai poate aduce de data asta la Dinamo
George Merloi // Foto: Imago IMages

Doru Andrei - la fel ca Merloi, și acesta are o cotă de piață importantă, dacă ne raportăm la nivelul ligii secunde, 400.000 de euro. Este cel mai bine cotat fotbalist din lotul Voluntariului. Acesta a bifat până acum 35 de meciuri în Superliga. A reușit două goluri și 3 pase decisive.

Am mai văzut filmul ăsta, se repetă istoria? » Gigi Nețoiu nu se mai ascunde: ce mai poate aduce de data asta la Dinamo
Doru Andrei (în albastru)/ foto Imago Images

Daniel Toma - și el are un număr important de meciuri jucate pe prima scenă, marea majoritate în tricoul celor de la Mioveni. Nu a reușit să înscrie în Superliga. Are, în schimb, două pase decisive. Este cotat la 200.000 de euro.

Andrei Pandele - a sosit în septembrie de la campioana FCSB, după ce a fost lăsat să plece liber de contract. A reprezentat în stagiunea precedentă o variantă de rezervă cu privire la regula U21 pentru clubul finanțat de Gigi Becali, în tricoul căruia a jucat 11 meciuri. Are o cotă virtuală de 200.000 de euro.

Alexandru Șuteu - cotat la 150.000 de euro, este sigurul de pe listă care nu a evoluat în prima ligă, însă are un număr important de meciuri în liga secundă, la cei 20 de ani ai săi, 76. A mai jucat pentru Unirea Constanța, Unirea Dej și Gloria Buzău.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a intrat în direct și a făcut anunțul! Schimbă un titular: „Nu va mai juca, asta este echipa pe care mi-o doresc de 20 ani”
Superliga
Gigi Becali a intrat în direct și a făcut anunțul! Schimbă un titular: „Nu va mai juca, asta este echipa pe care mi-o doresc de 20 ani”
Cine este Alexandra Duckadam, femeia care i-a fost soție lui Helmuth din 2007 » Poveste fascinantă de iubire, în ciuda diferenței de 20 de ani dintre ei
Stiri extrasport
Cine este Alexandra Duckadam, femeia care i-a fost soție lui Helmuth din 2007 » Poveste fascinantă de iubire, în ciuda diferenței de 20 de ani dintre ei
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor
Special
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor

Gigi Becali a răspuns în direct la întrebarea „Ați accepta să fiți premier?” » „Să vă mai spun ceva”

Deian Sorescu îl așteaptă pe cai mari pe Jose Mourinho: „Mă simt copt ca jucător” + N-a uitat ofensa de la Dinamo: „Ne-au făcut în fel și chip”


Comentarii (5)
Budrix69
Budrix69  •  28 Noiembrie 2024, 09:02

Naravul din fire....cu aia vor ajunge iar in liga 2.

creeperno534
creeperno534  •  27 Noiembrie 2024, 22:36

Foarte bine!

Zghihara
Zghihara  •  27 Noiembrie 2024, 22:00

Pe Pleșan l-ati bagat aiurea in dicuti aia...

Vezi toate comentariile (5)
Comentează