SPORTURI  »  TENIS  »  RAFAEL NADAL

Compliment uriaș pentru Rafael Nadal: „Este, probabil, cel mai important jucător de tenis din istorie”

Rafael Nadal, la ceremonia de retragere din tenis/Foto: Getty Images
Rafael Nadal, la ceremonia de retragere din tenis/Foto: Getty Images

Articol de - Publicat sambata, 30 noiembrie 2024 22:25 / Actualizat sambata, 30 noiembrie 2024 22:58

Mats Wilander, de șapte ori câștigător de Mare Șlem, a vorbit despre ceremonia de retragere a lui Rafael Nadal și i-a făcut un compliment impresionant tenismenului care a cucerit 22 de titluri de Grand Slam.

Rafael Nadal s-a retras din tenis în urmă cu 11 zile, în 19 noiembrie, după o înfrângere cu 2-0 (6-4, 6-4) suferită în fața olandezului Botic van de Zandschulp, în sferturile de finală ale Cupei Davis.

Mikaela Shiffrin amână victoria cu numărul 100 în Cupa Mondială » Căzătură severă a americancei în slalomul uriaș de la Killington
SCHI ALPIN / CUPA MONDIALĂ
Mikaela Shiffrin amână victoria cu numărul 100 în Cupa Mondială » Căzătură severă a americancei în slalomul uriaș de la Killington

Mats Wilander: „Cred că a fost ceremonia perfectă. Atitudinea lui a fost perfectă”

După eșecul Spaniei a urmat o ceremonie de retragere, care a fost criticată de mai multe personalități. Mats Wilander are, însă, o altă opinie:

„Trebuie să spun că, cel mai probabil, nu sunt de-acord cu oamenii care s-au gândit că aceasta nu a fost ceremonia perfectă. Pentru mine, a fost Cupa Davis, ceea ce e un semnal extraordinar din partea lui Rafael Nadal, fiindcă ar fi putut să meargă altundeva. Ar fi putut să joace la French Open și presiunea și așteptările ar fi fost mai mici.

Cred că asta arată de ce Rafael Nadal iubește tenisul: are o pasiune pentru acest sport. Are o pasiune pentru a concura. Cred că a fost ceremonia perfectă. Atitudinea lui a fost perfectă. A fost înapoi în Spania, cu multă presiune. Nu a fost un demonstrativ sau o rundă inaugurală, ci întreaga lume a tenisului îl privea, iar presiunea de pe umerii lui a fost incredibilă”, a declarat expertul EuroSport.

Compliment uriaș pentru Rafael Nadal: „Este, probabil, cel mai important jucător de tenis din istorie”
Mats Wilander, alături de Rafael Nadal, în 2016/Foto: Getty Images

Apoi, Mats Wilander, fostul număr 1 mondial i-a făcut un compliment uriaș lui Rafa Nadal:

Nadal este probabil cel mai important jucător de tenis pe care l-am avut, atât la masculin, cât și la feminin, pentru că moștenirea pe care o lasă nu este cea de cel mai bun jucător din toate timpurile. Poate că nu e cel mai bun din istorie, dar e cel mai important, datorită atitudinii sale, a spiritului de luptă”, a afirmat Wilander.

Dacă știi pe cineva care joacă tenis, primul lucru pe care îl vei spera e că va juca tenis cu aceeași atitudine ca Rafael Nadal. Dacă va juca așa, vei fi satisfăcut complet, indiferent dacă va câștiga sau pierde sau dacă va juca inteligent sau nu. E un sportiv de vis. Aș spune că e unul dintre cei mai importanți sportivi din toate timpurile și, la Cupa Davis, a demonstrat încă o dată asta”, a adăugat triplul câștigător de la Australian Open și Roland Garros.

De asemenea, Wilander a mai spus că l-ar vedea pe Nadal ca antrenor, poate chiar în staff-ul lui Carlos Alcaraz (21 de ani), numărul 3 mondial.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a intrat în direct și a făcut anunțul! Schimbă un titular: „Nu va mai juca, asta este echipa pe care mi-o doresc de 20 ani”
Superliga
Gigi Becali a intrat în direct și a făcut anunțul! Schimbă un titular: „Nu va mai juca, asta este echipa pe care mi-o doresc de 20 ani”
Cine este Alexandra Duckadam, femeia care i-a fost soție lui Helmuth din 2007 » Poveste fascinantă de iubire, în ciuda diferenței de 20 de ani dintre ei
Stiri extrasport
Cine este Alexandra Duckadam, femeia care i-a fost soție lui Helmuth din 2007 » Poveste fascinantă de iubire, în ciuda diferenței de 20 de ani dintre ei
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor
Special
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor

Gigi Becali a răspuns în direct la întrebarea „Ați accepta să fiți premier?” » „Să vă mai spun ceva”

Deian Sorescu îl așteaptă pe cai mari pe Jose Mourinho: „Mă simt copt ca jucător” + N-a uitat ofensa de la Dinamo: „Ne-au făcut în fel și chip”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează