FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - RAPID 0-0

VIDEO Polițele lui Șumudică » Antrenorul nu s-a abținut și a lansat un atac în conferință + Bulversat de o știre: „Am citit cu stupoare”

Marius Șumudică și-a propus să schimbe și mai mult fața Rapdiului în pauza competițională +50   FOTO
Marius Șumudică și-a propus să schimbe și mai mult fața Rapdiului în pauza competițională

Articol de , - Publicat luni, 23 decembrie 2024, 07:35 / Actualizat luni, 23 decembrie 2024 09:16

Marius Șumudică și-a continuat în conferința de presă analiza derbyu-ului cu Dinamo, încheiat fără gol marcat, 0-0. Tehnicianul observă un progres comparativ cu momentul în care a preluat echipa, însă nu ezită să trimită alte „săgeți” în direcția predecesorului Neil Lennon: „La iarnă trebuie să facem ce nu s-a făcut în vară”, a fost „indirecta” la care a apelat Șumi.

După ce s-a exteriorizat în fața galeriei și a făcut campania de transferuri la flash-interviu, Șumudică a continuat seria declarațiilor în conferința de presă ce a urmat derby-ului cu de pe Arena Națională. Tehnicianul e convins că poate crea o echipă cu adevărat puternică în Giulești și face o comparație între rivalele Dinamo și FCSB.

Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
DINAMO - RAPID
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”

Marius Șumudică, satisfăcut de Rapid: „Echipa a crescut față de cum era la început”

„Cred că echipa a crescut, față de cum eram la început. Am jucat contra lui Dinamo, despre care toată lumea spune că e echipa momentului și că joacă cel mai bun fotbal. Iar ei n-au avut nicio ocazie clară, doar niște șuturi parabile! Cea mai mare ocazie a fost a lui Boupendza. Arbitrul mi-a spus că am fi avut penalty la faza cu Boupendza, dacă nu era în ofsaid (n.r. momentul în care atacantul a fost surprins în afara jocului).

Într-un final, consider că e un rezultat echitabil.

Dinamo joacă de mult timp împreună (...), e o echipă estetică, plăcută ochiului, dar nu e la nivelul FCSB-ului! FCSB are în ADN jocurile internaționale, e o echipă care crește având adversari puternici și cred că e principala candidată la câștigarea campionatului. Depinde și ce se va întâmpla în perioada de mercato.

Totuși, Dinamo n-ar fi făcut atâtea puncte dacă nu juca pe «Arcul de Triumf!» Niciodată! Dacă ei jucau pe Arena Națională, nu aveau atâtea puncte câte au acum”, a afirmat tehnicianul alb-vișiniilor, care și-a expus apoi marea dorință.

„Mi-aș dori să vin în fața dumneavoastră anul viitor pe vremea aceasta, să fiu antrenorul echipei și să vedem cum va arăta Rapidul! În trei luni și jumătate, eu cred că Rapidul e pe drumul cel bun”.

Dinamo - Rapid / FOTO: Cristi Preda (GSP)
Derby-ul Dinamo - Rapid a însemnat și o bătălie între galeriile celor două rivale / foto: Cristi Preda (GSP)
Dinamo - Rapid / FOTO: Cristi Preda (GSP)
Scenografii și mesaje ironice la Dinamo - Rapid (FOTO: GSP)
Dinamo - Rapid / foto: Gazeta Sporturilor
+45 FOTO

Șumudică are calculele făcute: „Va fi o luptă în 3 pentru ultimul loc de play-off! Mergem în Dubai să facem ce n-au făcut în vară”

Rapid ocupă momentan locul 8 în Superligă, dar Șumudică se declară optimist pentru 2025. Tehnicianul vede o luptă în trei pentru locul 6 și așteaptă iarna și cantonamentul din Dubai pentru a repara „ce nu s-a făcut în vară”.

Sunt convins că după perioada de pregătire vom arăta cu totul altfel. Vom avea două meciuri acasă, jucăm cu Poli Iași și Craiova, unde calculul meu e de minimum patru puncte. Sper ca Giuleștiul să fie plin și să ne poarte spre victorii. Mai sunt atâtea puncte în joc, mai sunt 27 de puncte și cred că vom fi în play-off cu 43-44 de puncte.

Am citit cu stupoare că Mehmet Topal și-a dat demisia de la Petrolul, cred că e o pierdere pentru ei.

Nu știu ce se va întâmpla cu Petrolul, o echipă care e în fața noastră. Cu tot respectul pentru celelalte echipe, cred că va fi o luptă în trei, noi, Petrolul și Sepsi, pentru ultimul loc de play-off. Asta cred în momentul de față.

Urmează o perioadă foarte grea! Nu mergem în Dubai la cumpărături, nu mergem să ne bronzăm, mergem să ne antrenăm de două ori pe zi și să facem trei meciuri de verificare. E o perioadă importantă! Vrem să ajungem în play-off, iar de acolo să nu mai coborâm!

Jucătorii n-au timp de șezlonguri, nu se închiriază șezlonguri cu Șumudică! Mergem acolo să muncim și să facem ceea ce n-au făcut în vară!”, a mai spus antrenorul alb-vișiniilor, care a mai criticat și în trecut nivelul fizic pe care l-a găsit la echipă în momentul în care a preluat Rapidul.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dan Șucu, prima lovitură la Genoa?! » Italienii anunță: vrea să transfere un jucător de la rivala din Superligă
Superliga
Dan Șucu, prima lovitură la Genoa?! » Italienii anunță: vrea să transfere un jucător de la rivala din Superligă
Gigi Becali nu poate sta liniștit în Parlament » Cum a fost surprins lângă noul ministru al Justiției + declarații jignitoare la adresa lui Crin Antonescu
Stiri extrasport
Gigi Becali nu poate sta liniștit în Parlament » Cum a fost surprins lângă noul ministru al Justiției + declarații jignitoare la adresa lui Crin Antonescu
2024, an special pentru pivotul Georgiana Olaru » Promovare în „Liga Florilor”, diplomă obținută la o facultate inedită
Handbal
2024, an special pentru pivotul Georgiana Olaru » Promovare în „Liga Florilor”, diplomă obținută la o facultate inedită

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (13)
Octavianus1923
Octavianus1923  •  23 Decembrie 2024, 14:27

Acest individ pateaza cu fiecare apariție blazonul Rapidului. Ma uitam aseara dupa meci ce gesturi ce dans grotesc in fata galeriei sub ochii a doi copii Micho si Ignat și ma gândeam ce viitor poate avea echipa ? Nici unul ! Sumudica trebuie să plece imediat si poate sa avem sansa unui nou început.....al câte lea....sunt uluit cum Dl Sucu lasa echipa si banii lui pana la urma pe mana lui Sumudica....uluit ! Sărbători cu bine tuturor consumatorilor de fotbal indiferent de culori iar pt rapidisti un An nou fericit fara măscărici pe la echipa !FZR !

viforul
viforul  •  23 Decembrie 2024, 13:50

Individul ăsta doar aberații scoate pe gură. El și când spune că-i Luni astăzi da vina pe altcineva. Doar circ și nimic rezultate până acum. Aș zice și de acum încolo, însă n-am nici o dovadă. Este antrenorul perfect pentru o echipă de cartier care abia așteaptă să se termine ziua și să participe la un all u can eat unde parizerul e prezentat în diverse forme………. Sarbatori Fericite tuturor va doresc și să avem parte de un fotbal mai bun anul ce urmează……….

Body1400
Body1400  •  23 Decembrie 2024, 11:50

Nu stiu cum Dinamo joaca de mult timp impreuna. In echipa asta au 5 jucatori noi adusi in vara ,6 daca socotesc si portarul. Restul a fost adusi iarna trecuta. Iar asta ca joaca pe Arc..... pai Rapid nu joaca in Giulesti?

Vezi toate comentariile (13)
Comentează