Articol de Ovidiu Ioanițoaia - Publicat luni, 23 decembrie 2024 15:42 / Actualizat luni, 23 decembrie 2024 19:18
E de înțeles supărarea lui Dorinel Munteanu în condițiile în care, fără victorie din etapa 17 (din 21), Oțelul a alunecat pe 11 în Superligă. De unde începuse bine campionatul, părând capabilă să intre în play-off, formația gălățeană și-a pierdut suflul și cadența. Din care pricină a ajuns azi la numai două puncte de zona barajului. Cu apa aproape de gât, eliminată și din Cupa României, competiție în care a fost finalistă sezonul trecut.
Ca atare, repet, supărarea „Neamțului” se justifică. Asta și pentru că, pe lângă problemele de formă sportivă, Oțelul se confruntă și cu serioase dificultăți bugetare.
Necăjit, a recunoscut-o însuși Dorinel, parcă tentat să se despartă de clubul dunărean. "Nu știu ce vom face. Cei care trebuiau să ne susțină financiar s-au dat la fund. Nu răspund la telefoane, e rușinos din partea lor", a mărturisit el.
Indiferent dacă-l simpatizăm ori nu pe Munteanu, să ne reamintim, fotbalistul român cu cele mai multe prezențe în națională (134), se cere să-l ascultăm când declară „Trebuie să luăm jucători, dar jucătorii vor bani și noi nu avem bani".
Iată de ce, fixându-și obiectiv rămânerea în primul eșalon, Oțelul s-a și despărțit zilele astea de portarul ucrainean Kovalov și de mijlocașul sârb Djuric, ambii aduși în 2024. Întrucât n-au convins ca să fie titularizați, s-a renunțat la ei și din lipsa fondurilor.
Mai departe însă, analizând eșecul suferit duminică în Gruia, 2-3 cu CFR, Dorinel nu mai are dreptate să tune și să fulgere că „Victoria lor (n.a. a clujenilor) a fost susținută și de arbitri”, ba acuză și o „Viciere de rezultat”!
Din ce-a văzut el, care a văzut ce i-a convenit, golul 2 al gazdelor înscris de Louis Munteanu după o lovitură de colț, nu trebuia validat deoarece portarul gălățean I. Popescu fusese faultat. Ceea ce atât „centralul” Sebastian Colțescu, cât și colegii lui de la VAR n-au sesizat ori, a insinuat Munteanu, n-au vrut să sesizeze!
Cu întreg respectul și toată prietenia pentru Dorinel, lucrurile n-au stat așa. Am analizat și răsanalizat faza respectivă, în care nu arbitrii au greșit, ci însuși portarul Oțelului, care a ieșit aiurea dintre buturi, golul primit de el fiind perfect valabil. Tehnicianul a exagerat, la fel cum a făcut și când a falsat că „Am dominat meciul de la un capăt la celălalt!". Într-adevăr, Oțelul n-a jucat rău, dar când încasezi 3 goluri nu prea poți reclama rezultatul. Sau poți, dar nu ești credibil.
În altă ordine de idei, principalul acționar al Rapidului, Dan Șucu, a investit 40 de milioane de euro în Genoa CFC și a devenit astfel, cu 77% din acțiuni, patronul celei mai vechi societăți sportive din Il Calcio, fondată în 1893. Vă invit să considerați că momentul e unul foarte important, de referință, fiind întâia oară în epoca modernă când un român ajunge proprietarul unui club cu nume dintr-un campionat vestic de top.
Numai că, în loc să salutăm evenimentul și să ne bucurăm, noi îl tragem de mânecă pe Șucu, ne mirăm de unde a scos așa sumă și de ce, îi atragem atenția că s-a păcălit căci, dacă Genoa se anunța o afacere profitabilă, italienii n-o lăsau pe mâna unui străin etc, neam de cârcotași ce suntem, nu altceva!