SPORTURI  »  ALTELE  »  DEZBATERE

„Dacă tu stai într-o garsonieră prăpădită...” » Radu Paraschivescu, despre achiziția de lux a lui David Popovici: „Să-l mustrăm pentru așa ceva?”

David Popovici, la volanul noului său Porsche Spyder // sursă foto: Instagram @ chlorinedaddy
David Popovici, la volanul noului său Porsche Spyder // sursă foto: Instagram @ chlorinedaddy

Articol de - Publicat miercuri, 08 ianuarie 2025 22:44 / Actualizat joi, 09 ianuarie 2025 11:50

Scriitorul Radu Paraschivescu, 64 de ani, a comentat decizia lui David Popovici (20) de a-și cumpăra un bolid Porsche Spyder, o achiziție care l-a costat în jurul a 150.000 de euro.

Achiziția de lux a lui David Popovici, dublu medaliat olimpic la Paris în 2024, a provocat valuri în societatea românească.

Un economist, profesorul universitar Cristian Păun, a descris-o drept „o decizie extrem de neinspirată”, opinând că „mai bine își lua un apartament în centrul Capitalei și îl închiria”.

Gazetarul Cristian Tudor Popescu nu a avut să-i reproșeze ceva pentru achiziția în sine, ci pentru faptul că înotătorul campion olimpic și-a făcut un vis, un obiectiv, din a cumpăra acel model.

GSP.ro a vizitat balonul de care s-a plâns David Popovici: „Mi-ar fi rușine să-i aduc aici pe adversarii mei” » Imaginile surprinse la „Lia Manoliu”
ÎNOT
GSP.ro a vizitat balonul de care s-a plâns David Popovici: „Mi-ar fi rușine să-i aduc aici pe adversarii mei” » Imaginile surprinse la „Lia Manoliu”

Radu Paraschivescu, după ce David Popovici a plătit 150.000 de euro pentru un Porsche: „Un sportiv premium și-a luat un produs premium”

Pe subiect s-a pronunțat și scriitorul Radu Paraschivescu, care a sintetizat astfel situația:

„Un sportiv premium și-a luat un produs premium. Shakespeare are o piesă care se potrivește perfect: «Mult zgomot pentru nimic». El are 20 de ani. Câți tineri nu-și doresc ceva premium, de top? Tineri care nu au performanțele lui, oportunitatea lui, puterea lui de decizie și care nu au viața lui, cu trezit la 5 dimineața, cu antrenament la 7...

Să nu uităm că a refuzat niște propuneri din America, putea să stea bine mersi acolo, la un alt nivel salarial. Omul ăsta și-a împlinit o dorință. Nu a făcut-o fiind sărac lipit și făcând un credit cosmic, ca să tragă toată viața să plătească rate la o mașină de lux. Nu, cu banii pe care i-a obținut, pe recordurile lui, și-a luat un produs de lux.

Chiar trebuie să-l mustrăm pentru așa ceva? Doar nu o să aspire la așa ceva când o avea 85 de ani. Atunci mi s-ar părea straniu. Lumea îi reproșează o anumită inconsecvență în atitudine. Că acum nu știu cât timp a spus că nu o să meargă cu mașina primită de la Ion Țiriac după Jocurile Olimpice, că merge cu mașina lui. Și acum, de la mașina lui, hop, a sărit la clasa superlux!

Da, dar dacă tu stai într-o garsonieră prăpădită la ultimul etaj într-un cartier muncitoresc și ți se oferă posibilitatea să te muți la trei camere undeva în centru, eu cred că te muți. Prin urmare, mult zgomot pentru nimic”, a spus Radu Paraschivescu, potrivit digisport.ro.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul
Altele
Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul
Situație AIURITOARE în Ștefan cel Mare: „Dărâmi stadionul Dinamo, riști să-ți plece Spitalul de Urgență!” » Managerul de la Floreasca, pentru GSP: „Nu știu nimic, n-am fost informați!”
Superliga
Situație AIURITOARE în Ștefan cel Mare: „Dărâmi stadionul Dinamo, riști să-ți plece Spitalul de Urgență!” » Managerul de la Floreasca, pentru GSP: „Nu știu nimic, n-am fost informați!”
Francezul Eddy Gnahore, favoritul fanilor lui Dinamo, a numit aspectul la care Bucureștiul bate Parisul: „Sunt foarte impresionat!”
Superliga
Francezul Eddy Gnahore, favoritul fanilor lui Dinamo, a numit aspectul la care Bucureștiul bate Parisul: „Sunt foarte impresionat!”

Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul

Cum arată penthouse-ul lui Dennis Man din Arad, în care a investit salariul său la Parma pe o lună: „Și-a dorit mereu să fie discret”


Comentarii (10)
dragan
dragan  •  09 Ianuarie 2025, 16:51

david, am incercat sa-ti explic pozitia domnului popescu! si-a mea! ai, linga pozitia respectiva, multe alte pozitii- din fericire si din pacate-opuse! intr-un cuvint- ai de ales! dar asta doar ca dezamagire viitoare- tu ai ales deja si, crede-ma, ai facut-o fara sa gindesti! cum viitorul incepe (mereu) ieri, al tau nu mai conteaza: ramin la parerea ca din renta aia nu vei putea sa schimbi nici macar filtrele si placutele de frina si ca ai pus carul inaintea boilor! duium!

monika.
monika.  •  09 Ianuarie 2025, 16:05
Postat de adrian.7 pe 09 Ianuarie 2025, 15:35

Limbaj de lemn, multe vorbe pentru ca să nu explici recte dovedești nimic...mai încearcă...

Moț si el, cu moț in frunte, n-a priceput nimic, fiindca a cam chiulit de la scoala.

adrian.7
adrian.7  •  09 Ianuarie 2025, 15:38
Postat de dragan pe 09 Ianuarie 2025, 10:55

aferim, paraschivescule- cind te scoli la 5 dimineata si-o iei-500 de metri- spre bazinul de inot in care-ti petreci (cam) toata ziua, trebuie sa mergi musai cu o masina de 150000 de euro! produs premiu pentru un om premiu- vorba lui tudor bugatti, fost Chirila! si-a ta! popescu ct a spus insa altceva: ca un moralist olimpic, care e mai mult un seli al inotului dar cu alta audienta, a dat un vis frumos pe-un vis economic! trist! pun pariu ca asta e semnul ca- incepind de azi- cariera delfinului romanesc s-a sfirsit: va ramine cu renta viagera, aberatie romaneasca pe care americanii o trateaza cu indiferenta- sa fie renta asta motivul pentru care respectivul (fost) sportiv si-a pastrat domiciliul si cetatenia? din pacate, intretinerea unui Porsche costa mai mult ca o renta bugetara- scriu din experienta: am condus (ani) un 911, de colectie, motor Audi si mult mai valoros ca jucaria despre care vorbiti! n-a fost un vis pentru mine ci o necesitate- am muncit (tot ani) departe de casa si cum imi placea sa-mi beau cafeaua cu familia duminica dimineata, mi-am cumparat o masina cu care sa-mi implinesc dorinta! asta!

@dragan de ce ti-a luat atât de mult sa scrii negru pe alb ceea ce te ardea sa spui..„am avut masina lui acum multi ani și eu sunt mai smecher ca Popovici”...pui de balcanic pe care nu îl vindecă nici o țară, nici un anturaj și pe care nu îl transformă nici un loc de muncă...

Vezi toate comentariile (10)
Comentează