SPORTURI  »  TENIS  »  AUSTRALIAN OPEN

VIDEO Anca Todoni, eliminată în primul tur de la Australian Open: „M-am simțit incredibil”

Anca Todoni /GettyImages
Anca Todoni /GettyImages

Articol de - Publicat duminica, 12 ianuarie 2025 11:15 / Actualizat duminica, 12 ianuarie 2025 11:17

Anca Todoni (20 de ani, 110 WTA) a pierdut cu Qinwen Zheng (22 de ani, 5 WTA), scor 6-7, 1-6, în primul tur de la Australian Open. Venită din calificări, românca i-a făcut față doar în primul set jucătoarei din China.

Anca Todoni a ținut pasul cu Zheng în primul set, când a pierdut greu, în tie-break. Însă, a cedat fără drept de apel în al doilea set, cu 1-6, iar chinezoaica s-a calificat în turul al doilea.

După meci, Anca Todoni a declarat că a avut probleme medicale, motiv pentru care a pierdut atât de clar setul doi. În schimb, românca a spus că s-a simțit mândră să joace pe Rod Laver, arena principală de la Australian Open.

Anca Todoni, prima reacție după eliminarea de la Australian Open

„Nu pot să-mi reproșez ceva. A fost un meci bun, m-am simțit incredibil. Să fiu aici pe tabloul principal și să joc pe Rod Laver este o onoare. Mi-am făcut treaba cât de bine am putut. Dacă nu aveam acestei dureri, nu s-ar fi dus scorul atât de mult către ea la începutul setului 2.

M-am simțit puțin blocată la lombar, însă nu a fost mic grav. Cumva avea nevoie de niște mâini să mă relaxeze puțin și să trag o gură de aer.

Mă simt bine acum și voi face recuperare. Nu este nimic grav, poate ceva din cauza meciurilor jucate sau a suprafeței. Acum plec acasă în câteva zile și apoi urmează Linz în calificări și turneul de la Cluj”, a declarat Anca Todoni, potrivit Eurosport.

VIDEO. Rezumatul partidei Anca Todoni - Qinwen Zheng 0-2

Potențiale optimi de finală la feminin la Australian Open

#1 Aryna Sabalenka (Belarus) – #14 Mirra Andreeva (Rusia)

#12 Diana Shnaider (Rusia) – #5 Qinwen Zheng (China)

#3 Coco Gauff (SUA) – #16 Jelena Ostapenko (Letonia)

#11 Paula Badosa (Spania) – #7 Jessica Pegula (SUA)

#6 Elena Rybakina (Kazakhstan) – #10 Danielle Collins (SUA)

#15 Beatriz Haddad Maia (Brazilia) – #4 Jasmine Paolini (Italia)

#8 Emma Navarro (SUA) – #9 Daria Kasatkina (Rusia)

#13 Anna Kalinskaya (Rusia) – #2 Iga Swiatek (Polonia)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

„Ce am văzut în apă în dreptul Muntelui Athos... nu există!” » Un român înotător de cursă lungă, povești incredibile: „Simțeam că ceva nu e în regulă, dar când am ridicat capul am amuțit”

Caz șocant în voleiul feminin din România! Antrenorul secund al vicecampioanei, dat afară pentru că le trimitea materiale pornografice junioarelor din cadrul clubului


Comentarii (2)
Freyya  •  12 Ianuarie 2025, 20:24

inca nu si-a slefuit loviturile, dar ambitia Ancutei mi-a placut. nu m-ar mira sa aflam de vreo chestie pozitiva la chinezoaica in urmatorii doi ani. ceva nu e natural in jocul ala si cam aduce a dopaj sistematic

10.Geo  •  12 Ianuarie 2025, 12:56

Un progres evident, 3 victorii in calificari nu sunt intamplatoare. Cred ca poate ajunge mult mai sus. Succes in continuare!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează