FOTBAL  »  Superliga  »  SEPSI

VIDEO Denis Ciobotariu a oferit ultimele informații despre transferul la Rapid încă din această iarnă: „Sunt discuții mai avansate”

Denis Ciobotariu
Denis Ciobotariu

Articol de , - Publicat miercuri, 15 ianuarie 2025 18:18 / Actualizat joi, 16 ianuarie 2025 10:00

Denis Ciobotariu, 26 de ani, a oferit declarații pe aeroport la revenirea din cantonamentul din Antalya. Fundașul celor de la Sepsi, aflat în ultimele 6 luni de contract, a semnat cu Rapid la începutul acestui an un contract valabil din vară.

Fotbalistul spune că există discuții în continuare între cele două cluburi pentru a se alătura lotului lui Marius Șumudică încă din iarnă.

Denis Ciobotariu: „Se vor face multe scenarii, iar dacă cluburile s-ar înțelege încă de pe acum, ar fi bine pentru toată lumea”

„Nu a fost un cantonament la fel de greu. Am avut foarte puțină vacanță și multe lucruri nu s-au pierdut, lucrurile de bază, puțină pregătire mai mult pe partea tactică. Suntem pregătiți pentru meciul cu Slobozia, de-asta am venit în cantonament. Cred că toate lucrurile au fost bine puse la punct.

N-am luat zborul spre Dubai, acolo unde are cantonamentul Rapid. Încă aștept. Am înțeles că există discuții în continuare și sper să se rezolve. N-am informații foarte multe, singurul lucru pe care pot să vi-l spun este că încă există discuții, probabil mai avansate având în vedere că au trecut niște zile.

Nu este ușor să stau cu gândul numai aici, nu o să vă mint acum, adevărul este că mă gândesc și la Rapid. Îmi doresc să merg acolo, cred că mi-am făcut treaba cât am putut de bine în cantonament, am încercat să fiu cât am putut de profesionist.

Dacă aș mai juca încă 6 luni la Sepsi, toată lumea ar interpreta, la orice meci ar spune că eu sunt jucătorul Rapidului sau că mă dau la o parte. Poți să faci un meci prost și lumea poate să interpreteze, poți să ai o jumătate de sezon mai slab, se poate întâmpla. Poate dau un autogol și iar toată lumea o să spună că sunt jucătorul Rapidului și vreau să îi ajut să ajungă în play-off. Se vor face multe scenarii, iar dacă cluburile s-ar înțelege încă de pe acum, ar fi bine pentru toată lumea”, a declarat Denis Ciobotariu pe aeroport.

Sepsi o va întâlni în deplasare pe Unirea Slobozia vineri, de la ora 17:00, în primul meci din 2025 în Superliga.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

„Ce am văzut în apă în dreptul Muntelui Athos... nu există!” » Un român înotător de cursă lungă, povești incredibile: „Simțeam că ceva nu e în regulă, dar când am ridicat capul am amuțit”

Caz șocant în voleiul feminin din România! Antrenorul secund al vicecampioanei, dat afară pentru că le trimitea materiale pornografice junioarelor din cadrul clubului


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează