FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - BOSNIA

VIDEO Selecționerul Bosniei a jubilat în fața jurnaliștilor, după succesul contra României: „El a fost surpriza pentru voi”

Sergej Barbarez  / foto: Imago +34   FOTO
Sergej Barbarez / foto: Imago

Articol de , - Publicat sambata, 22 martie 2025 07:15 / Actualizat sambata, 22 martie 2025 11:00

Sergej Barbarez (53 de ani), selecționerul naționalei Bosniei, a tras la conferința de presă concluziile după primul duel din preliminariile CM 2026, România - Bosnia, scor 0-1, la capătul căruia echipa lui a plecat cu toate punctele de la București.

Acesta s-a declarat extrem de încântat de rezultatul obținut, despre care a spus că l-a visat, a avut numai cuvinte de laudă la adresa elevilor lui și a analizat cea mai controversată fază a întâlnirii, cea în care arbitrul nu a dictat un penalty împotriva echipei oaspete, deși a fost chemat la margine să revadă faza în camera VAR pentru un posibil henț.

Cu zâmbetul pe buze, a susținut că, în opinia lui, din ceea ce a văzut în primă fază pe teren, fără reluări, decizia luată de „centralul” Danny Makkelie a fost cea corectă.

VIDEO. Sergej Barbarez, după rezultatul de la București: „Acest succes ne va da aripi”

„Eu am știut că putem avea un rezultat bun, speram să obținem cât mai repede o victorie după o serie negativă. Iată că acest succes l-am obținut la București.

În ceea ce privește tactica, pot spune că-mi place să surprind mereu echipa adversă. Surpriza a fost Malic (n.r. fundașul dreapta de 19 ani Arjen Malic, de la Sturm Graz), dar și alți jucători care s-au descurcat bine pe teren.

Vreau să vă spun că mă bucur de succesul avut, am visat acest succes. Mi-am dorit, am vrut, am reușit. Dar trebuie să fim atenți în continuare, la ceea ce va urma.

Arbitrul a procedat corect la faza aceea a lui Tahirovic (n.r. râde). Mingea s-a dus în jos, mâna a fost pe lângă corp. Eu așa am văzut (n.r. râde). Cred că arbitrul a luat decizia cea bună.

Sincer, n-am revăzut faza la TV, eu vă spun ce am văzut în primă fază. O voi analiza cu atenție, apoi îmi voi spune opinia. Decizia e corectă cu atât mai mult cu cât arbitrul a mers să revadă faza. Evident, continuare meciului a fost bună pentru noi, ne-a dat mai mult elan.

+3 FOTO

Edin Dzeko are nasul rupt, nu l-am văzut după meci, nu știu dacă a fost la spital. Acest succes ne va da aripi. Eu le-am dat jucătorilor jumătate de zi liberă la întoarcere, apoi ne vom pregăti pentru ceea ce va urma (n.r. Bosnia joacă luni cu Cipru, la 21:45).

Etapa ,

Eu m-am gândit la cum va arăta echipa mai departe, opinia publică va fi alta pentru noi. Băieții și-au reconfirmat profesionalismul”, a spus Barbarez, după meci, la conferința de presă.

În etapa a doua din preliminarii, programată luni, 24 martie, Bosnia va juca acasă cu Cipru, în timp ce România se va deplasa la San Marino. Ambele dueluri încep la ora 21:45 și vor putea fi urmărite în format liveTEXT pe GSP.ro.

Imagini de la meciul România - Bosnia 0-1

+29 FOTO

Clasamentul în grupa României

World Cup Qualification UEFA 1st Round Grp. H
 EchipaMVEÎGolaverajFormaPct
1Bosnia-Herţegovina22003 – 1
24 martie 2025Bosnia-Herţegovina 2:Cipru 1
21 martie 2025România 0:Bosnia-Herţegovina 1
6
2România21015 – 2
24 martie 2025San Marino 1:România 5
21 martie 2025România 0:Bosnia-Herţegovina 1
3
3Cipru21013 – 2
24 martie 2025Bosnia-Herţegovina 2:Cipru 1
21 martie 2025Cipru 2:San Marino 0
3
4Austria00000 – 00
5San Marino20021 – 7
24 martie 2025San Marino 1:România 5
21 martie 2025Cipru 2:San Marino 0
0

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

„Ce am văzut în apă în dreptul Muntelui Athos... nu există!” » Un român înotător de cursă lungă, povești incredibile: „Simțeam că ceva nu e în regulă, dar când am ridicat capul am amuțit”

Caz șocant în voleiul feminin din România! Antrenorul secund al vicecampioanei, dat afară pentru că le trimitea materiale pornografice junioarelor din cadrul clubului


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează