FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

De nicăieri! Pablo Cortacero a rupt tăcerea despre perioada de la Dinamo: „Fraudulos! Totul va ieși la lumină!”

Pablo Cortacero +8   FOTO
Pablo Cortacero

Articol de - Publicat marti, 25 martie 2025 19:22 / Actualizat marti, 25 martie 2025 20:00

La aproape cinci ani distanță de momentul în care spaniolul Pablo Cortacero devenea patronul lui Dinamo, promițând performanță imediată, într-un moment în care „câinii” abia evitaseră retrogradarea în eșalonul secund, acesta a rupt tăcerea privind cele întâmplate în 2020.

Pe 13 august 2020, compania Benel International SA, reprezentată de Pablo Cortacero, a devenit acționar majoritar al clubului alb-roșu. Au urmat mai multe transferuri de marcă pentru clubul din șoseaua Ștefan cel Mare 7-9, cum ar fi Borja Valle, Isma Lopez, Juan Camara, Paul Anton sau Aleix Garcia, actualmente jucător la Bayer Leverkusen și un obișnuit în lotul Spaniei, dar și reinstalarea lui Cosmin Contra pe banca tehnică.

Ce a urmat? Multe promisiuni, salarii neplătite și celebra expresie „Proxima semana”, adoptată de suporterii „câinilor” drept laitmotiv în glume. În pauza de iarnă a respectivului sezon, cei mai mulți dintre jucători au părăsit clubul, iar bucureștenii au amânat cu un an iminenta retrogradare, sub comanda lui Dușan Uhrin Jr. De atunci, liniște totală din partea omului de afaceri din Granada. Până acum.

Pablo Cortacero: „Vânzarea lui Dinamo a fost frauduloasă”

„Nu este momentul să vorbim pe larg acum, însă ceea ce pot să vă spun este că vânzarea lui Dinamo a fost frauduloasă. Totul va ieși la lumină într-o zi”, a spus Pablo Cortacero pentru digisport.

Etapa ,

Dacă tu stăteai de vorbă cu Cortacero sau cu cel care m-a convins să vin cu acest proiect, ai fi zis că vom face proiectul Milan. Ca să-ți dau, așa, o idee, vorbeam de sute de milioane de euro investiți. Sute de milioane de euro investiți! Cu bază ultramodernă, cu stadion nou, cu jucători din Primera Division care să vină la Dinamo. Îți dai seama cum eram eu în momentul ăla din viața mea!

Nu-mi risc sănătatea pentru niște spanioli mincinoși și niște răufăcători ca să zic așa, niște delincvenți! Pentru că îi consider delincvenți pe acei spanioli.

- Cosmin Contra, într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor în 2023

  • Dinamo - FCSB, partidă contând pentru a doua etapă a play-off-ului, se dispută duminică seară, de la ora 20:30, pe cel mai mare stadion al țării, Arena Națională.

Superliga Championship Group
 EchipaMVEÎGolaverajFormaPct
1FCSB42206 – 4
13 aprilie 2025Universitatea Craiova 0:FCSB 0
05 aprilie 2025FCSB 1:U Cluj 0
30 martie 2025Dinamo 1:FCSB 2
16 martie 2025FCSB 3:Rapid 3
36
2CFR Cluj42116 – 3
14 aprilie 2025CFR Cluj 1:Rapid 1
07 aprilie 2025CFR Cluj 2:Universitatea Craiova 0
31 martie 2025U Cluj 1:CFR Cluj 0
15 martie 2025CFR Cluj 3:Dinamo 1
34
3Universitatea Craiova42115 – 3
13 aprilie 2025Universitatea Craiova 0:FCSB 0
07 aprilie 2025CFR Cluj 2:Universitatea Craiova 0
29 martie 2025Rapid 1:Universitatea Craiova 2
14 martie 2025Universitatea Craiova 3:U Cluj 0
33
4Dinamo41036 – 8
12 aprilie 2025U Cluj 2:Dinamo 4
06 aprilie 2025Rapid 1:Dinamo 0
30 martie 2025Dinamo 1:FCSB 2
15 martie 2025CFR Cluj 3:Dinamo 1
29
5U Cluj41033 – 8
12 aprilie 2025U Cluj 2:Dinamo 4
05 aprilie 2025FCSB 1:U Cluj 0
31 martie 2025U Cluj 1:CFR Cluj 0
14 martie 2025Universitatea Craiova 3:U Cluj 0
29
6Rapid41216 – 6
14 aprilie 2025CFR Cluj 1:Rapid 1
06 aprilie 2025Rapid 1:Dinamo 0
29 martie 2025Rapid 1:Universitatea Craiova 2
16 martie 2025FCSB 3:Rapid 3
28

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

Cel mai vechi record al înotului a căzut » Acum borna care rezistă de cel mai mult timp este în proba pe care o domină David Popovici

BBC: „Făceau oamenii exerciții fizice în Evul Mediu?” » Un interviu fascinant: „Aveau funii, greutăți și o grjiă specială pentru «accidentele sufletului»” + De ce nu era recomandat joggingul


Comentarii (23)
istet10  •  26 Martie 2025, 15:11
Postat de rocky3 pe 26 Martie 2025, 08:43

Dacă cuviosul se călugărește, fcsebeaua dispare!

Asta e grija ta? Ai grija ca va loveste gripa aviara.

concret.ro  •  26 Martie 2025, 11:00
Postat de catalin.palcu pe 25 Martie 2025, 23:45

7-0?? cand a fost ala mai precis? un 7-0 v-am dat noi in Cupa Ligii , dupa care ati tras sforile sa se desfiinteze. a fost un 6-0 intr-adevar acum 4-5 ani cand Dinamo avusese interdictie la transferuri toata vara si mai avea 4 seniori in lot ( doi pe acelasi post, de fundas stanga!), restul U21. sa te lauzi ca bati o echipa in cel mai prost moment al existentei sale, numai un fecesebist e in stare ! e ca si cum un boxer profesionist s-ar bucura ca bate un alt boxer , care are mana rupta . sa mai amintim ca in acel 0-6 Kovacs ( tot el , ce coincidenta !) a inventat o eliminare la Filip prin min 30 si v-a dat 2 penaltiuri? ne-ati furat si cand eram vai de capul nostru dpdv fotbalistic

Nu trebuie sa iti bati capul cu popescudzn ala, nu e in stare nici sa treaca strada regulamentar fara ajutor.

concret.ro  •  26 Martie 2025, 10:59
Postat de popescu3dzn pe 25 Martie 2025, 22:49

E club de țepari

La cate tepe a tras ciobanul statului roman in afacerile murdare si ilegale cu terenuri, adevaratul (pseudo)club de tepari e fcfcsb. Sa nu mai zic ca il aveti si pe memica acolo, care a furat din fotbal, fapt demonstrat in justitie (dosarul transferurilor). Fara stapan oricum sunteti nimic. Rau e sa fii gigist. Cel mai umilitor lucru posibil.

Vezi toate comentariile (23)
Comentează