FOTBAL  »  NATIONALA  »  ADVERSARI

Adversari veseli

Articol de , - Publicat sambata, 31 mai 2008 00:00

Muntenegrenii au evitat dialogul la aeroport, dar şi-au schimbat atitudinea la antrenament.

Selecţionata Muntenegrului a aterizat la ora fixată pe aeroportul Henri Coandă, dar oaspeţii au aştep­tat aproximativ 20 de minute autocarul care să-i transporte la hotel. Aceştia au aflat de la presă că autocarul se află în parcare şi că trebuie să meargă la el. “E vechea noastră problemă, fiindcă nu putem aduce autocarul sus, la terminalul pentru sosiri”, a explicat deruta un federal. Bozovici a fost vedeta zilei fiind comparat de coe­chi­pieri cu “Maradona” sau “Beck­ham” datorită interesului presei pentru acesta. Mirko Vucinici de la Roma a fugit de presă. Cam la fel au reacţionat şi ceilalţi colegi ai lui.

“Treceţi de grupe!”
Preşedintele federaţiei din Mun­tenegru e de părere că Româ­nia poate trece de grupe, fiind o surpriză pentru toată lumea.

“România are o echipă foarte bună, cu jucători valoroşi, care pot decide un meci, dar pot trece şi de grupele Euro pentru că sînt foarte puternici. La fiecare turneu final sînt surprize, de data aceasta România poate produce surpriza. Îi cunosc pe Mutu şi pe Chivu, care evoluează în Italia”. Savicevici a vorbit şi despre rapi­dis­tul Bozovici. “Este un jucător foarte bun, de care sîntem mulţu­miţi cum evoluează la Rapid şi spe­răm să joace bine în continuare”. La antrenament, pe Ghencea, munte­ne­grenii au fost extrem de veseli. Au făcut poze şi au dat autografe.

8 meciuri a disputat pînă acum reprezentativa Munte­ne­grului, de la reînfiinţarea sa, în ianuarie 2007

“Sînt gata pentru me­ciul cu România, deşi sînt obosit după parti­da de marţi cu Kazah­stan. Cu toate astea, vrem să dăm o replică bună românilor, care se pregătesc pentru Euro”
Vladimir Bozovici jucător Rapid

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”
Special

Românul de 4 milioane de euro, OUT » A rămas fără echipă, oficial: „Sunt recunoscător”
Stranieri
Românul de 4 milioane de euro, OUT » A rămas fără echipă, oficial: „Sunt recunoscător”
Îl recunoști? » Imagini geniale cu șeful din Superliga la 14 ani: „Primul idiot din generația mea care a învățat să facă asta”
Superliga
Îl recunoști? » Imagini geniale cu șeful din Superliga la 14 ani: „Primul idiot din generația mea care a învățat să facă asta”

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”

Comentarii (4)
 •  31 Mai 2008, 11:54

Respect BOZOVICI !

 •  31 Mai 2008, 08:54

bozo sa traiesti .esti rapidist adevarat .

 •  31 Mai 2008, 08:02

Fa ceva BANI Te-ai gîndit cum ai putea sa faci rost de bani fara sa investesti nici un leu? Solutia e foarte simpla. Din publicitate. Sunt multe site-uri care platesc sa primeasca vizitatori si acum e timpul sa primesti si tu o parte din banii acestia. Respecta pasii de mai jos si vei avea venituri consistente: - copiaza site-ul: http://www.bux.to/?r=ferenczi - în partea de sus a paginii da click pe „register” si completeaza toate casutele care apar acolo. (tine minte userul si parola;

Vezi toate comentariile (4)
Comentează