Articol de Viorel Tudorache, Decebal Rădulescu - Publicat luni, 09 iunie 2008 00:00
Miodrag Belodedici a explicat pentru Gazetă cum vede debutul de turneu final pentru “tricolori”.
– Domnule Belodedici, cum a fost cu Franţa în 1996? Ce greşeli n-avem voie să mai facem?
– Da. Gol Dugarry. 1-0 pentru ei. Îmi aduc aminte că atunci am avut ceva probleme în preajma careului de 16 metri. Eu cred că şi acum trebuie să avem mare grijă tot acolo. Aşa văd eu lucrurile în momentul ăsta.
– O întrebare care probabil v-a fost adresată des. Care sînt asemănările sau deosebirile între Generaţia de aur şi cea de azi?
– Eu zic că sînt foarte multe asemănări între generaţia mea şi cea de astăzi. Sînt generaţii care au avut norocul să prindă o perioadă de deschidere şi generaţii care au rămas “încuiate” în România. Gîndiţi-vă cum ar fi fost ca generaţia lui Dobrin să fi avut posibilitatea să joace afară. Era o superforţă!
– Cum vi se par jucătorii? Staţi cu ei în cantonament. Cum îi simţiţi?
– Par plictisiţi de cantonament. Eu îi văd pregătiţi din punct de vedere psihic şi fizic. Piţurcă a pregătit în detaliu meciul şi au fost zeci de casete vizionate. Sperăm ca efortul şi rezultatele muncii lor să le vedem luni seară.
Apel la prudenţă
– Cum trebuie să atace Piţurcă grupa din punct de vedere tactic?
– România trebuie să joace prudent. Franţa şi Italia nu sînt Muntenegru ca să stai peste ei în continuu.
– Sînt diferenţe mari între ceea ce se juca odată şi ceea ce se joacă azi?
– Din punctul meu de vedere, da. În ziua de azi e mai geu să fii fundaş pentru că nu se mai joacă sistemul cu libero, iar dacă n-ai viteză bună, eşti depăşit complet.
– S-a vorbit că un fundaş ca Tamaş s-a pierdut prea repede în partida cu Muntenegru şi că ar fi într-o formă slabă.
– Probabil că a avut un moment mai prost la partida cu Muntenegru, dar el e un tip cu mare experienţă în cupele europene. S-a pregătit foarte bine de cînd sîntem aici şi veţi vedea că o să facă un turneu final foarte bun.
Petit crede în noi
Campion mondial şi european cu reprezentativa Franţei în 1998, respectiv 2000, Emmanuel Petit (foto), în prezent comentator sportiv, crede că trofeul european va merge anul acesta în estul continentului. “Simt că o selecţionată estică va cîştiga Euro. Dintre acestea, Rusia lui Guus Hiddink mi se pare cea mai puternică, dar şi «naţionalele» României şi Croaţiei au şanse reale de a triumfa”, a spus jucătorul care a strîns 63 de selecţii în tricoul Franţei.
Fulare cu “Romanîa”
Fularele oficiale ale României la Euro au fost inscripţionate cu greşeli gramaticale. Ele se comercializează cu numele: “Romanîa” . Au culorile roşu pe lateral, iar galbenul este mai mult un muştar. Fularul, care costă în jur de 17 €, este “official product”, însă nu are trecută şi ţara de provenienţă. Fanii “naţionalei” îşi mai pot achiziţiona steaguri (7,5 €), şepci (20 €), trei modele de tricouri (la 13, 26, respectiv 80 €) şi odorizante de maşină (10 €).