Articol de GSP - Publicat marti, 10 iunie 2008 00:00
Ibericii cred că doar insistenţa ofensivă îi va ajuta să destabilizeze solida trupă a lui Hiddink.
Spania îşi asumă rolul de favorită. “Avem motive”, susţine Luis Aragones. Şi explică: “Sîntem cu adevărat puternici. N-am mai pierdut din toamna lui 2006, 0-1 într-un meci amical cu România, iar în acest an am bătut Italia şi Franţa, primele două clasate la Mondialul din 2006”. Tocmai de aceea, tehnicianul de 69 de ani vrea ca echipa sa să pornească în trombă.
“Vom miza pe ofensivă”, anunţă el, convins că “numai dacă vom ataca permanent vom putea da peste cap o formaţie rusă foarte ordonată şi muncitoare, nemaipomenit organizată de Guus Hiddink”. Pentru a reuşi, “la antrenamente am şi insistat pe asalturi în valuri, pe căutarea de spaţii în defensiva adversă. Mai puţin pe contraatac, aceasta va fi sigur strategia ruşilor”.
Chiar şi fără Raul, lăsat surprinzător acasă, Aragones are pe ce se baza. Torres şi Villa sînt două garanţii pentru gol. “Vîrful” lui Liverpool a marcat sezonul trecut de 34 de ori, în toate competiţiile, iar golurile celui de-al doilea au menţinut Valencia în Primera. Lor li se adaugă prima rezervă pentru atac, Guiza, jucătorul Mallorcăi fiind nimeni altul decît golgeterul la zi (27 de reuşite) în campionatul spaniol.
69 goluri au înscris în total Torres, Villa şi Guiza numai în campionat
Iniesta: “Nu-mi convine postul”
Andres Iniesta (foto) nu şi-a ascuns dezamăgirea după ce selecţionerul Luis Aragones i-a dat în primire partea dreaptă a liniei mediane. “Foarte rar am evoluat în această zonă. Eu prefer să joc fie în centru, fie în stînga, acolo dau cel mai bun randament”, a explicat jucătorul Barcelonei. A trebuit însă să se resemneze: “Nu-mi convine, dar la o să-mi schimb poziţia. Dacă aşa vrea selecţionerul...”.
“Să jucăm agresiv”
Deşi îi place jocul ofensiv, Guus Hiddink rămîne un tehnician pragmatic. Conştient că principala misiune este stoparea atacurilor spaniole, olandezul a pregătit o echipă bine “închisă”, cu 5 mijlocaşi care să asfixieze adversarii în centrul terenului. “Numai jucînd agresiv îi putem potoli pe spanioli. Să le arătăm colţii, să nu-i lăsăm să muşte”, a indicat Hiddink.
Pînă la finală
În cantonamentul ruşilor de la Leogang, de lîngă Salzburg, a sosit şi preşedintele federaţiei de la Moscova, Vitali Mutko. Aranjat la 4 ace - plătise 300 de euro la frizerie şi 2.000 de euro pe costum -, acesta a susţinut că “Spania nu este cu nimic mai bună decît noi. Putem să o batem”. Ca să fie convingător, el a dezvăluit că “am plătit hotelul în avans pînă pe 29 iunie. Ziua finalei”.