FOTBAL  »  Superliga  »  POLI TIMIŞOARA

Sufocaţi

Articol de GSP - Publicat vineri, 27 iunie 2008 00:00

Poli s-a impus greu în amicalul cu FC Drobeta ( liga a II-a), suferind timp de 60 de minute.

Cantonamentul din Ungaria i-a se­că­tuit de puteri pe jucătorii timi­şo­reni, iar asta s-a observat din star­tul partidei de ieri, contra di­vi­zio­narei secunde, FC Drobeta Turnu Se­verin.

Oaspeţii nu s-au lăsat timoraţi de numele adversarului şi au în­ce­put meciul curajos, reuşind să des­chidă scorul prin Mutinho, după o lovitură liberă care a lovit bara în faza premergătoare (17). Greşeala i-a aparţinut în primul rînd por­ta­ru­lui Taborda, care a ratat intervenţia în prima fază, ezitînd să iasă. Da Costa a fost printre puţinii care a reu­­şit să dezechilibreze mijlocul oas­­peţilor, reuşind faza primei re­prize, după ce în minutul 18 a dri­blat doi adversari în careu şi a cen­trat periculos pentru “capul” lui Bucur.

În repriza a doua, Uhrin a schim­­bat echipa şi Poli a intrat mai mon­­tată, dar a trecut prin emoţii mari pînă în minutul 68, cînd Ma­ge­ra a reuşit să egaleze, după un vo­leu spectaculos al lui Vrsic. Tot ata­cantul ceh a deţinut prim-pla­nul, ra­tînd numeroase ocazii, la ulti­ma fază a meciului fiind chiar în si­­tua­ţie de unu contra unu cu por­tarul ad­vers. Poli a rămas însă cu onoa­rea neşifonată în testul de ieri, fiind ajutată de Arman Kara­mian, care a înscris cu efect în poarta divi­zio­na­rei secunde.

Goga în tribună

Ultima achiziţie a timişorenilor, ata­cantul Dorin Goga, nu a fost nici pe banca de rezerve la amicalul de ieri, cu FC Drobeta Turnu Severin. Uhrin nu l-a folosit pe fotbalistul de 24 de ani, din cauza formei fizice slabe a acestuia, lucru recunoscut şi de Goga, după antrenamentul de ieri dimi­nea­ţă, primul pentru fostul jucător al “şepcilor roşii” la Poli: “Mai am de recuperat din punct de vedere fizic, pentru că eu nu m-am mai an­tre­nat de la finalul sezonului trecut”. Din aceleaşi motive, nici costaricanul Winston Parks nu a fost folosit ieri.

Poli Timişoara 2
FC Drobeta Tr. Severin 1

Au marcat: Magera 68, Arm. Karamian 75 / Mutinho 17

Poli: Taborda - Stancu, Raţiu, Luchin, Milhazes - Abiodun, Borbely, Da Costa, Art. Karamian - G. Bucur, I. Ganea. Antrenor: Dusan Uhrin jr.

Au mai jucat: Zimmermann, Sretenovici, Garcia, Rusic, Magera, Arm. Karamian, Vrsic, Alexa, Latovlevici, Bădoi

Drobeta Tr. Severin: Hîrşiu - Ciucu, Dicu, I. Gheorghe, Trofin - Ignat, Păun, Crişan, Epure - Ivan, Mutinho. Antrenor: Dan Racoltea.

Au mai jucat: Barbu, Bucă, Gărgălie, Neacşu, Văcaru, Barza, Stroe, Moraru, Bilavu

Ganea rămîne

Uhrin s-a decis ieri asupra lotului care va efectua deplasarea în can­to­namentul de la Kaprun. Deşi părea iminentă despărţirea de Io­nel Ganea, căpitanul lui Poli din re­tu­rul sezonului trecut va face parte din delegaţia pentru Austria. În schimb, Uhrin a hotărît să-i lase acasă pe Mansour, Fl. Sandu, Co­joc­­nean, Popovici, Scutaru şi Axen­te. “De ce mă întrebaţi dacă pleacă Ganea?”, a întrebat rîzînd Uhrin , adăugînd: “Au rămas acasă în special jucătorii tineri. Ei au nevoie să joace, iar cu noi nu ştiu cîte meciuri ar fi prins. Situaţia lor va fi decisă sîmbătă sau duminică”.

Uhrin, mulţumit

La finalul partidei, Uhrin le-a găsit circumstanţe atenuante elevilor săi pentru jocul prestat. “A fost un test util, pentru că sîntem în plină perioadă de pregătire fizică. Nu sînt supărat pentru modul în care s-a jucat în prima repriză, dar cred totuşi că trebuia să jucăm puţin altfel. Unii jucători sînt mai obosiţi, alţii sînt mai proaspeţi”, a declarat tehnicianul ceh.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Yamato Zaharia - Ovidiu Neveu, cea mai așteptată luptă RXF, s-a terminat într-un cor de fluierături » „Ploaie” de sticle aruncate din tribune! Ce a declanșat haosul
Altele
Yamato Zaharia - Ovidiu Neveu, cea mai așteptată luptă RXF, s-a terminat într-un cor de fluierături » „Ploaie” de sticle aruncate din tribune! Ce a declanșat haosul
Decizie fără precedent luată de Mircea Lucescu la echipa națională! A anulat tot ce stabilise Edi Iordănescu și a făcut o dezvăluire-șoc: „L-am prins cu sticla de vin roșu sub saltea”
Nationala
Decizie fără precedent luată de Mircea Lucescu la echipa națională! A anulat tot ce stabilise Edi Iordănescu și a făcut o dezvăluire-șoc: „L-am prins cu sticla de vin roșu sub saltea”
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”
Box
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”

„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul


Comentarii (1)
 •  27 Iunie 2008, 08:23

Ce looseri, se impiedica de FC Drobeta. Mai bine sta Pantilimon in poarta, iar asta venit de la cules portocale din Portugalia sa plece de unde a venit. Asta il inlocuieste pe Popa? Asta e apararea pentru campionatul urmator? Formata din 9 atacanti? Vai de mama noastra.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează