Articol de GSP - Publicat joi, 24 iulie 2008 00:00
Karl Heinz-Rummenigge a declarat că Bayern, câştigătoarea Bundesligii în sezonul trecut, nu va mai efectua nici-un transfer până la debutul noului campionat. Totodată, conducătorul bavarezilor a dezvăluit că Alexander Hleb, actualul fotbalist al Barcelonei, a fost la un pas de a ajunge de la Arsenal în tabăra nemţilor!
Interesant este că Bayern n-a cheltuit nici măcar un euro pentru transferurile din aceasta vara, aducând doar doi jucători liberi de contract: Tim Borowski (fost la Werder Bremen) şi Hans Jorg Butt (fost la Bayer Leverkusen).
Conducerea de pe Allianz Arena a mai informat presa că pista Mario Gomez a fost abandonată. Atacantul lui Vfb Stuttgart a fost la un pas de a ajunge sub conducerea lui Jurgen Klinsmann, dar cele doua cluburi nu s-au inteles. Astfel, Gomez va fi şi în sezonul următor colegul lui Ciprian Marica pe Goettlieb Daimler Stadion.
"Nu mai plănuim nici-o achiziţie în această vară. Am vrut să-l achiziţionăm pe Alexander Hleb, însă asta numai în cayul în care unul dintre mijlocaşii noştri ar fi plecat la altă echipă. Cum din lotul nostru n-a plecat nimeni important, capitolul Hleb poate fi considerat închis. In ceea ce-l priveşte pe Gomez, lucrurile stau altfel. El are în contract o clauză care ne va permite în viitorul apropiat să-l transferăm la Bayern."
Bayern a fost practic invizibila pe piaţa transferurilor în aceasta perioada, alb-roşii achiziţionând doar doi fotbalişti, alţi doi părăsind tabăra bavareză. Aceştia din urmă sunt Jan Schlaudraff (plecat la Hannover) şi Sandro Wagner (MSV Duisburg).
Karl Heinz- Rummenigge a declarat că Bayern, câştigătoarea Bundesligii în sezonul trecut, nu va mai efectua nici-un transfer până la debutul noului campionat. Totodată, conducătorul bavarezilor a dezvăluit că Alexander Hleb, actualul fotbalist al Barcelonei, a fost la un pas de a ajunge de la Arsenal în tabăra nemţilor!