FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO TRECE LA ROCK’N ROLL

A venit Elvis

Articol de - Publicat miercuri, 30 iulie 2008 00:00

În Ştefan cel Mare a sosit fundaşul stînga brazilian Elvis Correa Johnny (22 de ani), ultima oară la Viborg, în Danemarca

Negocierile cu UTA, pentru Bruno Simao (23 de ani), sînt în continuare încurcate, motiv pentru dinamovişti să caute alte piste pentru a-i asigura concurenţă lui Cristi Pulhac pe postul de fundaş stînga. Cel care îi suflă în ceafă internaţionalului de 24 de ani este Elvis Correa Johnny.

Brazilianul de 22 de ani a evoluat ultima oară la Viborg, în Danemarca, formaţie cu care a retrogradat sezonul trecut în liga a II-a. Elvis, care i-ar costa pe "cîini" aproximativ 150.000 de euro, a mai evoluat în trecut în Brazilia, la Rio Branco şi Parana. Fundaşul stînga a sosit ieri în Ştefan cel Mare, însă la antrenamentul de dimineaţă a fost doar spectator. Elvis s-a pregătit abia după-amiază alături de toată echipa şi va fi testat în zilele următoare de Mircea Rednic, după care se va hotărî dacă sud-americanul va fi achiziţionat sau nu. În cazul în care va fi oprit, Elvis va semna un contract pe trei sezoane şi va primi un salariu de 80.000 de euro.

Gruzin uriaş

Mircea Rednic îl va testa zilele acestea şi pe fundaşul central Akaki Khubutia (21 de ani). Georgianul de 1,90 metri, de la FBK Kaunas, este pe placul lui Mircea Rednic. "Un jucător foarte bun, mai trebuie să îl văd la lucru. Este destul de înalt, evoluează în echipa naţională constant. Ce antrenor nu îşi doreşte să aibă un aşa jucător! Depinde doar de el dacă va rămîne la noi", a spus "Puriul". (Bogdan Steriopol)

"Pornim mai greu"

Gabi Torje (18 ani) spune că Dinamo are demarajul mai greu, dar de îndată ce îşi va regăsi cadenţa nu va mai avea probleme: "E greu să-ţi dai seama după o etapă cine joacă mai bine sau cine va lua titlul. Poate noi anul acesta avem motor diesel şi pornim mai greu. Dar o dată ce pornim, nu ne mai opreşte nimeni! Era important pentru noi să debutăm cu dreptul, dar ne-am trezit cam tîrziu şi acum e nevoie de atenţie. Nu trebuia să fi luat acel gol în minutul 85!". (Bogdan Steriopol)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Stiri extrasport

Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Superliga
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Stiri extrasport
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”

Comentarii (14)
 •  30 Iulie 2008, 13:38

In loc sa-l pastrati pe Musat,mai bine il luati pe Elvis,care fac pariu ca este sub Musat.FORZZA STEAUA!!

 •  30 Iulie 2008, 12:22

FUNDAS DREAPTA cand luati???? se vede din avion ca Dinamo are nevoie urgenta de fundas dreapta si fundas central, in locul lui Izvoranu. Astea sunt prioritatile. Restul, mai pot suferi amanare.

 •  30 Iulie 2008, 11:39

ce fata are elvis ala...zici ca e oparit la c...r

Vezi toate comentariile (14)
Comentează