STIRI  »  AUTO  »  TOPGEAR

A apărut TopGear de februarie » Lux şi noroi

Articol de GSP - Publicat sambata, 08 februarie 2014 00:00 / Actualizat vineri, 07 februarie 2014 20:13

Noul BMW X5 se ia la trîntă cu Range Rover Sport TDV6 şi Cayenne Diesel în lupta dintre maşinile de teren de lux pe care ai de ce să le cumperi


"Iată-mă învelit într-un pîntec din piele, cu radioul auzindu-se în surdină precum bombănelile unui bătrînel, mergînd cu BMW X5 3.0d printr-un lac. Şi e la fel de înfricoşător ca un labrador adormit. Sîntem urmăriţi de un Porsche Cayenne Diesel şi un Range Rover Sport TDV6.

Primul este cel mai nou dintre ele, BMW X5. Este a treia generaţie a ceea ce BMW numeşte Sports Activity Vehicle. X5 e tăcut şi silenţios pe tot felul de drumuri şi suprafeţe – şi o parte din tehnologiile astea îl ajută să obţină acel consum redus. Şi la interior e mai frumos, un ecran multimedia mare. Un loc plăcut, calm şi moale în care-ţi face plăcere să stai.

Porsche se prezintă un pic diferit. Este a doua generaţie de Cayenne, disponibil din 2010, şi nu s-a schimbat foarte mult faţă de original. În continuare nu e o maşină tocmai frumoasă – aduce un pic a... broscuţă... din anumite unghiuri –, însă e elegantă şi bine făcută. La interior, are o consolă centrală lucioasă şi cam înaltă plină de argintiu sclipitor şi o multitudine de butoane uşor derutante.

Range Rover Sport e o maşină cu adevărat frumoasă, căreia îi stă bine fără prea multe zorzoane. Acelaşi lucru se poate spune despre interior. Confortabil, elegant şi cu caracter.

X5, impresie de sedan
Cayenne este orientat mult mai mult către performanţe, iar asta se vede încă din primul viraj. Maşina de test a venit cu sistemul Active Suspension Management, care ajustează în permanenţă rezistenţa amortizoarelor, aşa că poţi să arunci Cayenne-ul cu o lejeritate veselă pînă în punctul în care chiar vei avea nevoie de acele mînere de pe consola centrală.

BMW îşi foloseşte sistemele de asistenţă precum Active Roll Control sau Driving Performance Control cu succes, absorbind denivelările şi contrînd ruliul maşinii pentru a obţine senzaţia că te afli într-un sedan.

Cine are direcţia mai bună?
Dacă la Range Rover direcţia e pur şi simplu prea lentă – probabil pentru a nu-i permite să se încline prea mult în viraje –, iar cea de pe Porsche doar un pic amorţită, la BMW e de-a dreptul enervantă!

Nici una dintre ele nu ar trebui considerată "sportivă", pentru că sînt echivalentul condusului unei maşini printr-o pungă de plastic gros. Ceea ce ne pune în faţa unei concluzii mai mult ca sigur finale. Sărind dintr-o maşină într-alta şi traversînd tot felul de suprafeţe pe parcursul a două zile am putut observa foarte clar caracterul fiecăreia dintre ele şi, în ciuda statisticilor asemănătoare pe hîrtie, în practică se comportă foarte diferit.

Verdictul
Porsche Cayenne diesel este cel care termină pe ultimul loc în acest test din simplul motiv că, în versiunea asta, e un amestec ciudat. Nu e cu adevărat rapid, nu e confortabil şi nici practic, ci pare o maşină care s-a mulţumit să nu iasă în evidenţă cu nimic. Nu e rea, dar nici nu se face remarcată.

BMW X5 nu este nici el uşor de descifrat, în sensul că a progresat foarte mult faţă de generaţia precedentă. Adună punctele - comportament, interior, motor, aspect. Însă toţi care l-au condus au rămas cu senzaţia că ar fi putut la fel de bine să coboare din oricare alt model BMW.

Şi mai rămîne Range Rover Sport TDV6 SE. Nici el nu e cea mai bună alegere – versiunea SDV6, cu ceva mai multă putere, ar putea fi cea mai bună alegere pentru maşina asta –, însă Sport are ceva ce le lipseşte celorlalte maşini: personalitatea."


Ce mai puteţi citi în TopGear de februarie
- Porsche 918, un hibrid cu tracţiune integrală şi mulţi cai-putere
- TopGear a fost la un festival columbian dedicat Jeep-ului Willys
- Un redactor TopGear a condus maşina care a terminat pe locul doi la Raliul Dakar 2014
- Teste cu Nissan Qashqai, Opel GTC OPC, Lexus GS, Mazda 3, Dodge Viper TA, Toyota Hilux 6x6, Nissan GT-R Nismo, Honda Civic Type-R
- Ford Mustang revine după 50 de ani de aşteptare
- 9 lucruri pe care trebuie să le ştii despre BMW M3 şi BMW M4
- Jeremy Clarkson dă de pămînt cu industria auto
- Hammond conduce legende: Lotus Elan
- Alfa Romeo 8C Competizione, "Farfuria Zburătoare"
- Micul Lambo Gallardo a murit! Trăiască Huracan!


Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Radu Drăgușin, coșmar la Istanbul! A gafat decisiv în Galatasaray - Spurs: Icardi i-a furat mingea, Osimhen a înscris
Stranieri
Radu Drăgușin, coșmar la Istanbul! A gafat decisiv în Galatasaray - Spurs: Icardi i-a furat mingea, Osimhen a înscris
Iga Swiatek a învins, dar a fost eliminată de la Turneul Campioanelor! N-a înțeles nimic: „De ce nu a contat victoria de azi?!”
Tenis
Iga Swiatek a învins, dar a fost eliminată de la Turneul Campioanelor! N-a înțeles nimic: „De ce nu a contat victoria de azi?!”
Ce au găsit danezii când au intrat în Centrul Vechi
Europa League
Ce au găsit danezii când au intrat în Centrul Vechi

EXCLUSIV „Îmi vine să-mi dau pumni în cap” » Leonard Doroftei, despre marea greșeală pe care și-acum o regretă: „Am vândut-o pe nimic!”

Antrenorul care a descoperit-o pe Simona Halep trăiește o dramă, fiindu-i amputat un picior: „Nu am cum să îi cer ajutorul, cred că tatăl Simonei e supărat”


Comentarii (1)
redshow
redshow  •  08 Februarie 2014, 10:57

Nu se putea sa nu castige o masina britanica :))

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close