Meciurile
zilei

INTERNATIONAL  »  EURO 2024  »  ROMÂNIA - OLANDA

Detaliul neștiut despre una dintre vedetele Olandei de la Euro. A fost traficant de droguri!

Memphis Depay, pe bicicletă la antrenament, cu bentița albastră / Foto: Imago
Memphis Depay, pe bicicletă la antrenament, cu bentița albastră / Foto: Imago

Articol de - Publicat marti, 02 iulie 2024 15:54 / Actualizat marti, 02 iulie 2024 16:32

Memphis Depay, 30 de ani, a consumat și vândut droguri în copilărie. Frații lui vitregi, 15 la număr, îl băteau, îl jigneau, l-au amenințat cu cuțitul și-l torturau. Nici la școală n-a scăpat de bullying și de violență.

  • Meciul România - Olanda este programat marți, de la 19:00, în optimile de finală ale Euro 2024. Partida va fi liveTEXT pe GSP.RO și în direct la Pro TV.

Memphis Depay e marea speranță a unei întregi națiuni în „optimea” cu România. Însă până să ajungă pe marea scenă a fotbalului, atacantul cu bandană al Olandei a avut o copilărie extrem de nefericită.

Abandonat de tatăl biologic la vârsta de 3 ani

Fiul unui refugiat din Ghana și al unei mame olandeze s-a trezit de mic la o răscruce de drumuri și multă vreme a mers pe o cale greșită. Tatăl său biologic a abandonat familia când Memphis avea trei ani.

Suporterii batavi înainte de România - Olanda
Suporterii batavi înainte de România - Olanda
Suporterii batavi înainte de România - Olanda
Suporterii batavi înainte de România - Olanda
Suporterii batavi înainte de România - Olanda
+15 FOTO

Iar tatăl vitreg a adus cu el cincisprezece copii! El a împărțit o cameră cu mulți dintre ei, iar în loc de înțelegere a încasat pumni și a trebuit să suporte comentarii rasiste.

Frații vitregi l-au bătut și l-au jignit: „M-au numit maimuță, tumoare canceroasă, față de căcat”

„M-au numit maimuță, tumoare canceroasă, față de căcat”, dezvăluie Depay în biografia sa, „The Heart of a Lion” (Inima unui leu). De asemenea, povestește că „am fost amenințat cu un cuțit de mai multe ori. Și odată, unul dintre băieți mi-a prins urechea într-un clește și a strâns tare”.

Nici la școală, Memphis n-a scăpat de bullying și de violență. După ce mama lui s-a despărțit și de al doilea soț și a fost plasată voluntar într-un azil de bătrâni, el a rămas în grija bunicilor.

Bunicul a fost cel care l-a încurajat să devină fotbalist profesionist. La vârsta de doisprezece ani s-a mutat la echipa de tineret a lui PSV Eindhoven. Dar, în afara terenului, a apucat pe un drum greșit.

Memphis Depay a consumat canabis, alcool și a vândut droguri ușoare

Depay a ajuns să consume canabis și alcool și a început el însuși să vândă droguri ușoare: „Fotbalistii pe care i-am admirat au jucat în finala Cupei Mondiale. Pe scena la care visam.

Și în același moment m-am trezit într-o lume care era la kilometri distanță de asta. Am stat cu tipi care se relaxau cu un kilogram de cocaină pe masă”.

Memphis Depay a fost salvat de psihologul lui PSV Eindhoven

Atacantul în vârstă de 30 de ani a dezvăluit într-o emisiune TV că stătea în stradă până seara târziu și a făcut lucruri pe care un băiat de acea vârstă nu ar trebui să le facă.

„Mulțumită antrenorului mental al lui Eindhoven, Joost Leenders, m-am îndepărtat de crima organizată, pentru a deveni fotbalist profesionist. Talentul m-a salvat, cu siguranță”, admite astăzi Memphis Depay.

VIDEO. Imagini senzaționale surprinse de GSP din Munchen » Suporterii naționalei scandează la unison pentru România înaintea meciului cu Olanda

Citește și:

„Florin Niță nu s-a înțeles cu Gaziantep” » Turcii anunță unde se transferă portarul, după prestațiile de la EURO 2024
Nationala
„Florin Niță nu s-a înțeles cu Gaziantep” » Turcii anunță unde se transferă portarul, după prestațiile de la EURO 2024
Spaniolii de la AS, despre viralul „optimilor”: „Cel mai curios gest de la Euro este cel al României”
Nationala
Spaniolii de la AS, despre viralul „optimilor”: „Cel mai curios gest de la Euro este cel al României”
Erdogan vine la Olanda - Turcia, special din cauza lui Merih Demiral și a salutului „lupilor gri”, gest care a declanșat un imens scandal la Euro
Euro 2024
Erdogan vine la Olanda - Turcia, special din cauza lui Merih Demiral și a salutului „lupilor gri”, gest care a declanșat un imens scandal la Euro

Superliga 2024-2025, programul complet » FCSB - U Cluj, CFR - Dinamo, UTA - Rapid în prima etapă! + Când se joacă „Derby de România”

Record ALL-TIME pe GSP în luna iunie: 5,75 milioane de utilizatori și-au luat informațiile din Gazeta Sporturilor! Vă mulțumim!


Comentarii (1)
OlteanuMarian
OlteanuMarian  •  02 Iulie 2024, 17:05

...daca ai fi trait in Romania ...nu te ar fi jignit nimeni ...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează