Articol de Adrian Duţă - Publicat joi, 19 septembrie 2024 18:39 / Actualizat joi, 19 septembrie 2024 18:56
Oțelul a anunțat că a rezervat 635 de bilete pentru suporterii lui Dinamo. Meciul va avea loc la Galați vineri, de la ora 21:00.
Oțelul a transmis un mesaj categoric, Dinamo a primit 635 de bilete, adică 5% din capacitatea stadionului de 12.000 de locuri. Gălățenii nu au vrut să audă de vreo concesie privind suplimentarea numărului de tichete.
Oțelul, anunț categoric înainte de meciul cu Dinamo
„SC Oțelul Galați dorește să informeze în mod oficial că, pentru meciul împotriva echipei Dinamo București, suporterii echipei oaspete vor avea alocate un număr maxim de 635 de bilete, în conformitate cu regulamentele în vigoare.
Accesul suporterilor din București se va face exclusiv în sectorul dedicat acestora, respectând astfel limita de 5% din capacitatea totală a stadionului, conform prevederilor legale și normelor stabilite de FRF și LPF.
De asemenea, dorim să clarificăm că informațiile vehiculate în mass-media, conform cărora suporterii echipei Dinamo București ar primi 1.000 de bilete, sunt false. Reiterăm faptul că numărul maxim de bilete puse la dispoziție pentru fanii echipei oaspete este de 635.
Mulțumim pentru înțelegere și vă așteptăm să ne bucurăm împreună de un spectacol sportiv desfășurat în spiritul fair-play-ului”, a transmis Oțelul pe site-ul oficial.
Meciul le regăsește pe cele două echipe pe locurile fruntașe din Liga 1. Oțelul e neînvinsă în cele 8 meciuri jucate în acest sezon și a adunat 16 puncte, fiind pe locul doi, sub U Cluj.
Dinamo e pe locul 3, cu 15 puncte în 9 meciuri jucate. La Galați se vor înfrunta cea mai bună apărare din campionat (Oțelul are 3 goluri primite) și al doilea cel mai bun atac, Dinamo marcând 17 goluri, doar cu unul mai puțin decât CFR Cluj.