FOTBAL  »  NATIONALA  »  RECORD LA NAȚIONALĂ

Mircea Lucescu, gata să ofere un record la meciul cu Kosovo! » Ce „tricolor” le face concurență lui „Il Luce”, Ștefănescu și Balaci

Echipa națională, foto: GSP
Echipa națională, foto: GSP

Articol de - Publicat joi, 14 noiembrie 2024, 15:43 / Actualizat joi, 14 noiembrie 2024 15:44

Răzvan Marin e al doilea cel mai vechi om din lotul național, după căpitanul Nicolae Stanciu. Iar mijlocașul lui Cagliari vizează să bată chiar în aceste zile numărul de selecții adunate la reprezentativă chiar de actualul selecționer, Mircea Lucescu

Ultimele meciuri ale României din Liga Națiunilor, acasă cu Kosovo și Cipru, au o încărcătură aparte pentru unul dintre ”tricolori”. Răzvan Marin a adunat până acum 63 de selecții la lotul național, e pe locul 30 all-time, fiind la o singură lungime chiar în spatele lui Mircea Lucescu! Prin urmare, îl poate egala pe selecționer cu Kosovo și-l depășește apoi cu Cipru, dacă va fi pe teren la ambele jocuri, cum se preconizează.

Mircea Lucescu, gata să ofere un record la meciul cu Kosovo! » Ce „tricolor” le face concurență lui „Il Luce”, Ștefănescu și Balaci
Lucescu poate fi depășit la numărul de selecții în națională chiar de unul dintre actualii săi elevi, Răzvan Marin

7 goluri în ultimele 14 meciuri!

Răzvan Marin și-a început aventura la prima reprezentativă sub mandatul lui Christoph Daum. Neamțul l-a titularizat în octombrie 2016 la un Armenia – România 0-5 în campania pentru CM 2018 Rusia, când fiul lui Petre Marin a și ieșit la rampă cu un gol și un assist.

A rămas apoi om de bază la națională, cu care a bifat inclusiv Euro 2024, în Germania, vara trecută. În plus, și-a trecut în cont 9 goluri, 7 dintre ele fiind marcate doar în ultimele sale 14 partide! De două ori chiar la turneul final continental, la 3-0 cu Ucraina și 1-1 cu Slovacia, în grupă. Iar patru reușite sunt consecutive, are șansa de a o bifa și pe a cincea, un alt potențial record colectat în Liga Națiunilor!

Mircea Lucescu, gata să ofere un record la meciul cu Kosovo! » Ce „tricolor” le face concurență lui „Il Luce”, Ștefănescu și Balaci
Răzvan Marin execută penalty-urile la națională cu o siguranță incredibilă / Foto: GSP

Nu e departe de Top 20 all-time

Nu doar Mircea Lucescu e vizat însă de traseul lui Răzvan Marin. Costică Ștefănescu, unul dintre căpitanii istorici ai României, are și el tot 64 selecții, la egalitate cu „Il Luce”. Iar Ilie Balaci a adunat 65 de partide în tricoul României, borna pe care mijlocașul lui Cagliari o poate atinge la întâlnirea cu Cipru, programată pe 18 noiembrie, luni, ultima apariție în actuala ediție a Ligii Națiunilor.

Fără eventuale probleme legate de accidentări sau suspendări, Răzvan Marin ar putea intra anul viitor chiar în galaxia selectă Top 20 selecții all-time! Pentru asta ar trebui să ajungă la 73 de partide, câte au acum Contra, Cămătaru și Tătărușanu, locurile 18-20 în ierarhia la zi.

Cum arată la vârf topul selecțiilor all-time

1. Dorinel Munteanu 134

2. Gheorghe Hagi 124

3. Gheorghe Popescu II 115

4. Răzvan Raț 113

5. Ladislau Boloni 102

6. Dan Petrescu 95

7. Bogdan Stelea 91

8. Michael Klein 89

9. Bogdan Lobonț 86

10-11. Mircea Rednic 83

Marius Lăcătuș 83

12. Nicolae Stanciu 78

------------------------------

18-20. Cosmin Contra 73

Rodion Cămătaru 73

Ciprian Tătărușanu 73

------------------------------

30. R. Marin 63

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro
Diverse
Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro
Oaspete de seamă la România - Kosovo » Va intona „Deșteaptă-te, române!” în fața a 50.000 de spectatori
Nationala
Oaspete de seamă la România - Kosovo » Va intona „Deșteaptă-te, române!” în fața a 50.000 de spectatori
A marcat pentru România U20, apoi a făcut tărăboi la interviu: „Nu-mi vine să cred prin ce trec! Antrenorul nu mă ia în considerare”
Nationala
A marcat pentru România U20, apoi a făcut tărăboi la interviu: „Nu-mi vine să cred prin ce trec! Antrenorul nu mă ia în considerare”

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează