Articol de David Marinescu - Publicat joi, 21 noiembrie 2024, 12:17 / Actualizat joi, 21 noiembrie 2024 12:17
Prelungirea contractului lui Pep Guardiola pentru cel puțin încă un an oferă speranțe celor de la Manchester City că vor putea folosi acest atu pentru a extinde și contractul superstarului lor, Erling Haaland.
Miercuri, presa britanică a anunțat că spaniolul a fost de acord să semneze pentru încă un sezon, cu opțiunea de prelungire pentru alte 12 luni, ceea ce înseamnă că ar putea rămâne pe Etihad până în vara anului 2027.
După ce a prelungit cu Pep Guardiola, Manchester City are un plan de 100 de milioane pentru Erling Haaland
Haaland mai are contract cu City pentru următorii doi ani și jumătate, dar clubul dorește să prelungească această perioadă și să-și asigure serviciile norvegianului pentru următorii 4-5 ani.
Dacă atacantul va accepta, aceasta ar însemna că în această perioadă va încasa net 100 de milioane de lire sterline, fără a include bonusurile în această sumă. Potrivit The Sun, salariul jucătorului este de 20 de milioane de lire sterline pe sezon.
Săptămâna trecută, Haaland a declarat că este foarte important pentru el ca Guardiola să rămână la club.
„Sper că Pep va semna un nou contract. El a fost foarte important pentru mine în primii doi ani și jumătate. Sper să rămână mai mult. Îmi place foarte mult de el și sper că și el mă place”, a declarat Haaland pentru mass-media din țara sa. Acum că Guardiola a semnat prelungirea, City are un atu suplimentar la negocierile cu atacantul norvegian.
Erling Haaland a înscris 105 goluri în cele 114 partide jucate pentru Manchester City. 15 dintre reușite au venit în acest sezon, în 16 apariții.
În presa internațională s-a zvonit că Haaland s-ar afla pe radarul lui Real Madrid. De altfel, capitala Spaniei pare a fi singura posibilă destinație pentru norvegian, în eventualitatea despărțirii de campioana en-titre a Angliei.