INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  DEMITERE

Selecționerul dat afară după dezastrul din Liga Națiunilor » Părăsește naționala după 8 ani

Articol de - Publicat vineri, 22 noiembrie 2024 21:10 / Actualizat vineri, 22 noiembrie 2024 21:47

Markku Kanerva (60 de ani) a fost demis de la cârma echipei naționale a Finlandei după parcursul dezastruos din acest sezon al Ligii Națiunilor.

Finlanda a făcut parte din grupa B2 a Ligii Națiunilor alături de Anglia, Irlanda și Grecia, și a pierdut toate cele 6 meciuri, reușind să marcheze doar 2 goluri.

Încă un jucător „rupt” la FCSB: „A venit în scaun cu rotile. OUT!”
FCSB
Încă un jucător „rupt” la FCSB: „A venit în scaun cu rotile. OUT!”

Markku Kanerva, demis de la naționala Finlandei după un mandat de 8 ani

Markku Kanerva a fost instalat în funcția de selecționer în decembrie 2016, după ce a fost inițial secund, iar apoi interimar la reprezentativa Finlandei.

Finlanda a retrogradat în grupa C din Liga Națiunilor după parcursul dezastruos, astfel că Markku Kanerva a fost demis.

Finlanda a pierdut toate cele 6 meciuri din grupă, 0-2 și 1-3 cu Anglia, 0-1 și 1-2 cu Irlanda și de două ori 0-2 cu Grecia.

„În meciurile din Liga Națiunilor, jocul ar fi trebuit să se îmbunătățească, astfel încât să fim pregătiți pentru preliminariile Cupei Mondiale. S-au observat câteva lucruri bune, dar nu a fost suficient. Cu toții trebuie să ne confruntăm cu această situație acum.

Este o realitate dură, cu șase înfrângeri consecutive. Rezultatele bune nu au venit, ceea ce a dus la faptul că atmosfera de lucru atât pentru antrenor, cât și pentru întreaga echipă este foarte dificilă în acest moment. Această situație a dus și la luarea deciziei”, a fost mesajul transmis de Ari Lahti, președintele Federației Finlandeze de Fotbal.

Markku Kanerva și-a început cariera de fotbalist în 1983 la HJK, pentru care a evoluat până în 1990. Kanerva a fost fundaș și a mai evoluat pentru Elfsborg, FinnPa, Honka și din nou HJK, de unde s-a retras în 1998. Pentru naționala Finlandei, Kanerva a bifat 59 de selecții, reușind să marcheze un gol.

În sezonul 2001-2002 Kanerva a fost antrenor secund la HJK, iar apoi a preluat-o pe Viikingit în 2003. Un an mai târziu, Kanerva a fost numit selecționerul reprezentativei U21 a Finlandei, pe care a condus-o până în 2010.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gata, e 2-2 în războiul România - Kosovo! Îi „pulverizează” pe suedezi: „Au apărut «apărătorii dreptății». Ciudat, fără precedent”
Nationala
Gata, e 2-2 în războiul România - Kosovo! Îi „pulverizează” pe suedezi: „Au apărut «apărătorii dreptății». Ciudat, fără precedent”
Imaginile dezastrului din orașul atacat de Putin cu racheta „Oreșnik” » E un centru important al fotbalului din Ucraina și Europa: stadionul a scăpat
Stiri extrasport
Imaginile dezastrului din orașul atacat de Putin cu racheta „Oreșnik” » E un centru important al fotbalului din Ucraina și Europa: stadionul a scăpat
Încă un jucător „rupt” la FCSB: „A venit în scaun cu rotile. OUT!”
Superliga
Încă un jucător „rupt” la FCSB: „A venit în scaun cu rotile. OUT!”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează