Articol de Sergiu Alexandru - Publicat duminica, 22 decembrie 2024 19:13 / Actualizat duminica, 22 decembrie 2024 19:37
În cadrul podcastului GSP „2 la 1”, Bogdan Stelea (57 de ani) a acceptat provocarea celor „10 întrebări delicate”.
Bogdan Stelea, 57 de ani, e invitat la ediția #6 a podcastului GSP „2 la 1”, format realizat de Alexandru Barbu și de Raul Rusescu.
Podcastul cu Stelea va fi disponibil începând de DUMINICĂ, 22 decembrie, ora 17:00, pe canalul de YouTube al Gazetei Sporturilor (ABONEAZĂ-TE AICI!), precum și pe site-ul GSP.ro.
Fostul portar al echipei naționale a dezvăluit că momentul cel mai complicat din carieră a fost perioada petrecută la Mallorca (iulie 1992-decembrie 1993) și că nu e deloc mândru de cele 6 luni (ianuarie – iulie 2006) petrecute la Oțelul.
VIDEO. „10 întrebări delicate”, cu Bogdan Stelea
- Un moment în care nu ai fost mândru de tine. Nu doar în fotbal.
- Când am fost la Galați. Vrei să dezvolt? Am fost, cum se spune, de rahat! M-am accidentat, nu am reușit să-mi revin, nu am apărat niciun meci. Ăla a fost un moment în care nu am fost în regulă.
- Cea mai grea perioada din viața ta?
- Cea mai grea? Păi... Cred că în 1993, atunci când eram la Mallorca și nu jucam. Trebuia să merg în tribună în permanență. Eram 4 străini și doar trei aveau drept de joc și unul putea sta pe bancă. Antrenorul prefera să aibă cei trei străini pe teren. Eu, dacă eram pe bancă, iar portarul se accidenta și trebuia să mă bage pe mine, antrenorul trebuia să facă două schimbări. Trebuia să scoată și un jucător de câmp. Și eu stăteam în tribună. Mi-a fost destul de greu.
- Ai vreun regret major?
- Nu ai cum să nu ai. Regrete am. Unul dintre ele e că în anumite momente nu am fost destul de echilibrat. Am acționat din impuls și am făcut anumite greșeli. Cred că cel mai elocvent exemplu e la meciul cu Paraguay, când am făcut ce am făcut. Au fost și câteva altercații în vestiar. M-am certat cu persoane care îmi erau dragi.
- Cu cine ai colaborat în fotbal și nu te-ai înțeles absolut deloc?
- Nu am avut... Am fost OK cu majoritatea. Bine, voiau să scape de mine când eram la Mallorca. Erau antrenorul principal și secundul care mă cârâiau și băteau apropouri că trebuie să plec. În perioada în care nu jucam. Căutau tot felul de polemici. Cred că atunci. Dar în rest nu.
- Cea mai mare dezamăgire?
- Nu pot spune că e una cea mai mare. Am multe. Una care îmi vine acum e că nu am luat campionatul cu Dinamo în 2005. Am luat gol în ultimele minute ale meciului cu Rapid, am făcut 2-2. Dacă băteam, eram campion. Așa a ieșit FCSB, Steaua... Nu știu ce era. Era Steaua? În 2005 nu era. Acum îi spunem FCSB, atunci îi spuneam Steaua. Dar, asta e una dintre dezamăgiri. Conduceam 2-1 pe Rapid și a dat Lucian Goian o pasă înapoi, a interceptat-o Burdujan și a șutat pe lângă mine.
- Te-ai gândit vreodată să renunți de tot la fotbal?
- Da, de multe ori. Dar îmi revin. M-am gândit și când jucam. Dar îmi revin. Sunt trăiri pe care le ai când ești dezamăgit de lucruri. Îți vine să te lași. Doar că nu poți.
- Meciul care te-a marcat cel mai mult? În sens negativ. Care te-a afectat cel mai tare?
- Cel cu Slovenia, barajul. M-a afectat mai tare decât cel cu Suedia. Și aproape la fel de tare, cel cu Danemarca. Când am făcut 2-2. La toate am fost pe bancă.
-Ai simțit că ai sacrificat prea mult pentru fotbal?
- Știu că am pierdut momente din viața personală, dar cred că cel mai important pentru mine era să joc fotbal. Știi cum e? Toată nebunia cu fotbalul vine la pachet cu altele, după ce te lași. Te trezești undeva unde nu știi ce e cu tine. Și dacă nu ești destul de inteligent și nu te adaptezi repede, ai probleme destul de mari. Trebuie să realizezi că o perioadă s-a terminat. Mulți nu au trecut peste tot ce implica fotbalul. Unii erau obișnuiți să fie în lumina reflectoarelor, unii aveau o rutină, unii erau obișnuiți cu un anumit nivel. Sunt tot felul de motive pe care le poți invoca. Trebuie să te adaptezi. Norocul meu e că am făcut-o destul de repede. Chiar dacă am avut ceva probleme.
- Cel mai mare compromis pe care l-ai făcut?
- Am mai făcut... Mari compromisuri nu. Au fost momente în care lăsam de la mine la bani. Am plecat de la Mallorca și am renunțat la 3 ani de contract. Am făcut asta ca să vin la Rapid și să merg la Mondialul din 1994. Dar nu l-am văzut ca pe un compromis. Asta simțeam. Dacă mă gândesc la bani, e un compromis. Dar îmi dădeam seama că la Mallorca nu eram bine.
-Ți s-a propus vreodată să trișezi?
-Nu. Cred că nu inspiram asta. Nici când eram tânăr... Îmi dădeam seama de anumite lucruri. Eram la Dinamo și se jucau meciuri de anumită natură, mai ales când jucam cu Victoria. Am intrat într-un meci în care se spunea că trebuie să se întâmple nu știu ce. Nea Mircea Lucescu mi-a zis «Tu nu ai nicio problemă în meciul ăsta. Dacă poți să aperi tot, apără tot. Nu e problema ta ce se întâmplă. Tu să îți vezi de treaba ta». Noi trebuia să câștigăm. Era 3-1 pentru noi și trebuia ca Victoria să mai dea un gol, să fie 3-2. Dar adversarii nu au putut. Nu știu dacă mi-au dat pe final... Dar am apărat incredibil. Erau situații... Veneau ordine de undeva și se spunea că trebuie să se întâmple asta.
„2 la 1” cu Bogdan Stelea. Principalele subiecte abordate:
- cum reușește să se mențină în formă și ce sporturi practică;
- de ce a renunțat definitiv la antrenorat;
- conflictele din Generația de Aur;
- de ce spune că Anghel Iordănescu nu a crezut că naționala din anii '90 poate realiza mai multe;
- drama cu Suedia;
- cine crede că e cel mai bun portar român în acest moment;
- regretul carierei, legat de Dinamo;
- cum descrie personaje ca Florin Prunea, Mircea Sandu sau Ionel Ganea;
- ce anecdote are cu Rică Răducanu;
- condamnarea lui Gică Popescu din 2014, în plină campanie pentru președinția FRF;
- clubul din carieră unde consideră că a fost „de rahat”, după cum singur s-a descris.
Despre Bogdan Stelea:
- în România a jucat la cele mai importante cluburi, Steaua, Dinamo și Rapid, cu care a câștigat 10 trofee, între care 4 titluri;
- în străinătate a evoluat pentru Mallorca, Standard Liege, Samsunspor, Salamanca și Akratitos;
- a fost antrenor o scurtă perioadă de timp, la Astra, România U21 și Viitorul;
- la echipa naţională de seniori a apărat în 91 de partide, în intervalul 1988-2005;
- a participat la Campionatele Mondiale din 1990, 1994 şi 1998 şi la Europenele din 1996 şi 2000.