Articol de Adrian Duţă - Publicat duminica, 05 ianuarie 2025 21:43 / Actualizat duminica, 05 ianuarie 2025 22:16
Valentin Mihăilă (24 de ani), extrema stânga de la Parma, a fost integralist în meciul cu Torino, scor 0-0, din Serie A.
Mihăilă a fost cel mai periculos om de la Parma și a fost aproape să marcheze de două ori. Plus, într-o altă situație a și băgat mingea în poartă, dar Cancellieri, cel care i-a pasat, era în ofsaid. Astfel, golul a fost anulat.
În rest, a fost periculos prin șuturi de la distanță. Mai întâi a trimis în bară, de la 16 metri, după un un-doi cu un coechipier. Apoi, a tras puțin peste poartă, în căutarea vinclului cu un alt șut din afara careului. În cele din urmă nu a marcat, dar a avut o prestație apreciată de italieni.
Ce au scris italienii despre Mihăilă, după Torino - Parma 0-0
Valentin Mihăilă a primit nota 7, a doua de la echipa lui, după Suzuki (7,5), în caseta meciului din Tutto Mercato. Italienii au avut cuvinte de laudă la adresa internaționalului român.
„Cea mai bună prestație a lui Mihăilă din acest sezon. Ca de obicei, el este lăudabil pentru spiritul său de sacrificiu, aleargă mult și ajunge epuizat la finalul meciului.
În această partidă găsește primul gol al sezonului, anulat pentru offside, și construiește o serie de ocazii. Este foarte ghinionist și lovește o bară. Merita mai mult”, au scris italienii de la Tutto Mercato despre Valentin Mihăilă.
Extrema stânga a bifat meciul cu numărul 17 în acest sezon din Serie A, fără să marcheze vreun gol. În schimb, a reușit 3 pase decisive.
Dennis Man nu a jucat pentru Parma
Dacă Mihăilă a fost cel mai bun jucător de câmp al Parmei, Dennis Man, celălalt român al „cruciaților”, nu a fost în lot. El a suferit o accidentare la spate la un antrenament, astfel că nu a fost apt să joace.
Dennis Man are 8 contribuții la goluri în acest sezon. A marcat de 4 ori și a dat 4 pase decisive în Serie A.