Articol de David Marinescu - Publicat marti, 07 ianuarie 2025 15:12 / Actualizat marti, 07 ianuarie 2025 15:12
În vârstă de 20 de ani, Lilly-Ella, fiica lui Steven Gerrard, a rămas însărcinată cu fiul unui interlop. Anunțul a fost făcut chiar de fiica lui Gerrard, care a postat o imagine cu testul pozitiv de sarcină și cu mesajul: „Micul nostru secret, cea mai bună veste”.
Partenerul fiicăi lui Steven Gerrard, Lee, este fiul unui interlop irlandez, Liam Bryne. În vârstă de 44 de ani, Liam a fost arestat în Spania în 2023 și a fost condamnat în octombrie 2024 la 5 ani de închisoare pentru trafic de arme. Acesta ar urma să ispășească doar jumătate din pedeapsă, după ce a ispășit deja 14 luni în arest de când a fost condamnat, potrivit The Mirror.
Fiica lui Steven Gerrard va avea un copil cu fiul unui interlop
Lilly-Ella și-a oficializat relația cu Lee Bryne în octombrie 2022, pe când avea 18 ani, iar partenerul ei 23. Cei doi își petrecuseră în vara lui 2022 o vacanță în Ibiza. Lee nu este implicat în infracționalitate, dar tatăl său are o reputație pătată din această cauză.
Steven Gerrard și soția sa, Alex Curran, locuiesc în prezent în Bahrain, după ce fostul căpitan al lui Liverpool a devenit antrenorul lui Al-Ettifaq în 2023. Steven Gerrard are 4 copii cu soția sa, 3 fete și un băiat. Lilly-Ella este cea mai mare, iar surorile sale, Lexie și Lourdes, au 18, respectiv 13 ani. Leo este mezinul familiei și are 8 ani.
Steven Gerrard a semnat o prelungire de 2 ani cu Al-Ettifaq, iar acum înțelegerea va expira în 2027. Gerrard a dus echipa pe locul 6 în primul său sezon, dar în această stagiune Al-Ettifaq se află doar pe locul 11, la 6 puncte deasupra „zonei roșii”.