Articol de Romeo Ene - Publicat marti, 07 ianuarie 2025 20:43 / Actualizat marti, 07 ianuarie 2025 20:59
David Ankeye (22 de ani), atacantul celor de la Genoa, a fost la un pas să ajungă la Rapid în această pauză de iarnă. Victor Angelescu, acționarul minoritar de la Rapid, a intrat în direct și a explicat faptul că mutarea se află în stand-by în acest moment. Motivul? Doi atacanți ai formației din Serie A s-au accidentat, iar Ankeye ar putea fi păstrat.
Este vorba despre Vitinha (24 de ani), accidentat la ultimul meci de campionat pe care l-a disputat Genoa, 0-0 pe terenul celor de la Lecce. Dan Șucu a fost prezent la partida de pe Via del Mare.
Pe lângă Vitinha, accidentat este și Caleb Ekuban (30 de ani), atacant ghanez. În acest sens, mutarea ar putea să pice în ultimul moment, ținând cont de problemele de lot cu care se confruntă Patrick Vieira.
Transferul lui David Ankeye la Rapid, în impas
Cei de la Genoa ezită în acest moment să-l lase pe Ankeye la Rapid. Victor Angelescu a explicat situația în această seară, precizând faptul că transferul lui Ankeye, dacă se va perfecta, va fi ultimul pe care Rapid îl va face în această iarnă.
„Este adevărat că ni-l doream. Nu pot să spun că nu se mai face transferul, suntem încă în discuții, într-adevăr un atacant (n.r. - Vitinha) s-a accidentat la ultimul meci pe care l-a jucat Genoa. Vom vedea, discuția nu este încă închisă.
Vom vedea ce va vorbi Dan (n.r. - Șucu) cu antrenorul și cu cei din conducerea clubului, probabil vom știi mai multe într-o săptămână sau două. Noi am transferat mai mult decât ar fi trebuit până acum, l-am luat pe Denis (n.r. - Ciobotariu), dacă nu vom reuși să ajungem la o înțelegere omenească cu Sepsi, atunci va veni din vară.
Noi nu ne doream să facem mai mult de unul sau două transferuri în această iarnă. Dacă pică cu Ankeye, poate aducem alt atacant, vor fi singurele veniri, nu avem de ce să mai aducem jucători, avem lotul mai mare decât avem nevoie.
Avem mai mulți atacanți la care ne gândim, vom vedea dacă putem să ne reorientăm. Cred că ar trebui să ne atingem obiectivele și cu lotul actual fără probleme”, a declarat Victor Angelescu, la emisiunea „Fotbal Club”, de la Digi Sport.