FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Andrei Nicolescu le răspunde lui Mitriță și Screciu: „Asta cu «10 minute» e o exagerare! Le-am oferit condiții în plus față de protocol”

Andrei Nicolescu // FOTO: Gazeta Sporturilor
Andrei Nicolescu // FOTO: Gazeta Sporturilor

Articol de - Publicat miercuri, 08 ianuarie 2025 21:21 / Actualizat miercuri, 08 ianuarie 2025 21:21

Andrei Nicolescu, administrator special și acționar la Dinamo, le-a răspuns lui Alexandru Mitriță și Vladimir Screciu, doi dintre cei mai importanți jucători ai Universității Craiova, care au acuzat tratamentul primit pe Arcul de Triumf la meciul din turul campionatului, câștigat de alb-roșii cu 2-1.

Pe 24 august, în etapa 7 a sezonului regulat al Superligii, Dinamo a învins-o cu 2-1 pe Universitatea Craiova, într-un meci pe care „câinii” l-au încheiat în 9 oameni.

Înainte de partida retur, programată pe 19 ianuarie, doi dintre cei mai importanți oameni din lotul alb-albaștrilor le-au bătut obrazul viitorilor adversari pentru tratamentul de care au avut parte pe „Arcul de Triumf”.

„Am făcut încălzirea 10 minute cu nocturna stinsă, n-am văzut în viața mea un asemenea lucru”, a acuzat Mitriță, completat de Screciu: „Comportamentul jucătorilor de la Dinamo a întrecut orice măsură, acum îi așteptăm și noi!”.

FC Barcelona a fost salvată de Guvernul spaniol » „Exclușii” Dani Olmo și Pau Victor au primit drept de joc!
SPANIA
FC Barcelona a fost salvată de Guvernul spaniol » „Exclușii” Dani Olmo și Pau Victor au primit drept de joc!

Andrei Nicolescu le răspunde lui Mitriță și Screciu: „Asta cu «10 minute» e o exagerare!”

Chestionat pe seama acestor acuzații, Andrei Nicolescu, administrator special și acționar la Dinamo, a creionat un tablou diferit.

„Probabil așa simt ei. E treaba lor cum simt, noi deocamdată ne concentrăm să terminăm foarte bine cantonamentul, să fim pregătiți. Nu ne concentrăm pe declarații despre meciul de la Craiova.

Ce li s-a întâmplat? Nu li s-a întâmplat nimic! Sunt și alte stadioane unde se fac jocuri de lumini, se stinge și se aprinde lumina. Nu e ca și cum doar noi am făcut chestia asta.

Asta cu «10 minute» e o exagerare, au fost 3 minute și 40 de secunde în care s-a făcut, contracronometru, prezentarea echipei. Este o procedură aprobată în ședința de organizare a meciului.

Eu cred și sper ca domnul Rotaru să fie de acord cu mine, că am fost super politicoși, cred că am oferit toate condițiile pentru toată lumea. Cred că toată lumea a fost foarte bine organizată și că au primit toate condițiile pe vestiar, pe acces. Am respectat toate regulile. Cred că este o exagerare.

Tot ce mi-a cerut în plus domnul Rotaru față de protocol am oferit. Nu cred că se poate vorbi despre faptul că nu am fi arătat respect”, a afirmat Andrei Nicolescu la DigiSport.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cum arată penthouse-ul lui Dennis Man din Arad, în care a investit salariul său la Parma pe o lună: „Și-a dorit mereu să fie discret”
Special
Cum arată penthouse-ul lui Dennis Man din Arad, în care a investit salariul său la Parma pe o lună: „Și-a dorit mereu să fie discret”
Dinamo Kiev s-a interesat de prețul fotbalistului din Superliga: „Vrem 1,5 milioane de euro”
Superliga
Dinamo Kiev s-a interesat de prețul fotbalistului din Superliga: „Vrem 1,5 milioane de euro”
„Top!” » Notele englezilor pentru Radu Drăgușin, după revanșa cu Liverpool
Stranieri
„Top!” » Notele englezilor pentru Radu Drăgușin, după revanșa cu Liverpool

Iată cu câți bani l-a convins Șucu să o refuze pe Dinamo și să vină la Rapid! Sume impresionante pentru Liga 1

„L-au dus de mână cu un violator, apoi l-au declarat nevinovat” » Una dintre cele mai șocante arestări din fotbalul românesc s-a încheiat tragic: mama lui a suferit un AVC, soția răpusă de cancer


Comentarii (6)
Dr.Hoock
Dr.Hoock  •  09 Ianuarie 2025, 11:47
Postat de dansy pe 09 Ianuarie 2025, 09:58

Dar udarea excesivă a terenului ce a fost domnule administrator?

Lasă că vă răzbunați și voi: nu udați terenul deloc! Sa-i vedem ce fac!:)))

brera30
brera30  •  09 Ianuarie 2025, 10:17
Postat de Caruta_cu_Paiate pe 09 Ianuarie 2025, 06:28

Deci echipa care a fost sancționată excesiv cu două cartonașe roșii, a fost echipa avantajată, olteni pămpălăi!?.... Doamne! ... Chiar că s-au răsturnat căruța cu *** acolo la voi in Oltenia!!

Nu ai inteles nimic, sunt doua lucruri total diferite. Organizarea meciului de catre echipa gazda, iar acordarea celor doua cartonase rosii, corect acordate, intra in fisa de post a arbitrilor. Sa nu mai vorbim de teren, o mizerie de teren de liga satelor. Anzor, s a accidentat din cauza terenului.

dansy
dansy  •  09 Ianuarie 2025, 09:58

Dar udarea excesivă a terenului ce a fost domnule administrator?

Vezi toate comentariile (6)
Comentează