Articol de Beno David - Publicat joi, 09 ianuarie 2025, 12:26 / Actualizat joi, 09 ianuarie 2025 12:43
Presa din Israel scrie că U Cluj, liderul Superligii, a luat legătura cu Maccabi Tel Aviv pentru a-l împrumuta pe Hisham Layous, extremă stânga în vârstă de 24 de ani, fotbalist în schimbul căruia campioana din Israel a plătit 900.000 de euro în vara lui 2024.
U Cluj caută să se întărească în această iarnă și ar fi ochit un jucător care aparține de campioana Israelului, Maccabi Tel Aviv.
Este vorba despre israelianul Hisham Layous, extremă stânga cu 1 gol în 18 apariții pentru Maccabi. Jucător rapid, capabil să-și scoată adversarii din joc, Layous a început stagiunea ca titular, dar a pierdut echipa în ultima vreme, bifând cea mai recentă apariție pe 12 decembrie.
Presa din Israel susține: U Cluj a demarat negocierile pentru Hisham Layous de la Maccabi Tel Aviv
Ardelenii vor să profite de această situație și să-l împrumute până în vară cu opțiune de transfer definitiv, conform publicației israeliene One.
Universitatea a luat legătura cu reprezentanții campioanei din Israel și așteaptă acum răspunsul acestora.
Nu este o mutare simplu de înfăptuit, în condițiile în care Layous a costat-o 900.000 de euro pe Maccabi și în contextul în care antrenorului Zarko Lazetic nu îi surâde ideea de a-și pierde dintre soluții, fiind adeptul rulării întregului lot.
Maccabi l-a cumpărat pe Layous de la Hapoel Tel Aviv, unde acesta a evoluat vreme de două sezoane, mandat soldat cu 5 goluri și 11 pase decisive în 55 de meciuri. Pe transfermarkt.de, el este cotat la 800.000 de euro.
Fost internațional de tineret, Layous a intrat în vara lui 2024 în circuitul primei reprezentative din Israel, fiind rezervă neutilizată în meciurile amicale cu Ungaria și Belarus.
Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul