Articol de Cristi Preda (foto), Sergiu Alexandru - Publicat vineri, 10 ianuarie 2025, 13:45 / Actualizat vineri, 10 ianuarie 2025 15:20
După zile pline de antrenamente tari, FCSB dispută ACUM primul amical al cantonamentului din Antalya. Campioana întâlnește Hamburg, locul 3 din a doua ligă din Germania. Meciul a început la ora 14:00 și e liveTEXT pe GSP.ro, iar reporterii Gazetei Sporturilor sunt prezenți la meci pentru a oferi cele mai importante detalii.
FCSB, clasată pe locul 2, la egalitate cu liderul U Cluj, are azi prima partidă de verificare din Turcia. Adversară e o echipă de tradiție din Germania, Hamburg, clasată pe locul 3 în a doua ligă germană.
liveTEXT » FCSB - Hamburg 1-1
- Au marcat: Fl. Tănase 54 - pen / Emir Sahiti 12
min. 61: Miculescu trage peste poartă, de la 20 de metri, din lovitură liberă
min. 59: Olaru nu mai continuă meciul. Primește în continuare îngrijiri medicale pe margine. A fost schimbat cu David Miculescu
min. 57: Jocul e întrerupt în aceste momente. Olaru primește îngrijiri medicale după o intrare tare a unui adversar.
min.54: GOOL FCSB! Florin Tănase a transformat fără emoții lovitura de pedeapsă
min. 53: Penalty pentru FCSB! Daniel Bîrligea a fost faultat în careu, iar arbitrul a arătat punctul cu var
min. 46: Start în repriza a doua. FCSB a făcut o schimbare: Toma a intrat în locul lui Musi.
min. 45: Pauză
min. 44: Ocazie pentru Hamburg. După un contraatac al roș-albaștrilor oprit la marginea careului lui Hamburg, a venit rândul nemților să plece într-o acțiune rapidă. Dompe a luat mingea de la 35 de metri de poarta lui, i-a evitat ușor pe Crețu și Cisotti și i-a pasat pe poziție viitoare lui Stange. Acesta a șutat din unghi, de la 14 metri, dar mingea s-a dus pe lângă poartă
min. 36: Dublă ocazie pentru FCSB. După un corner, mingea a ajuns la Tănase, care a tras de la 6 metri direct în portarul nemților. Apoi, de la 11 metri, Mihai Popescu a șutat pe lângă
min. 34: Florin Tănase execută o lovitură liberă, de la 23 de metri, dar mingea lovește zidul și iese în corner
min. 29: Jucătorii de la FCSB sunt din nou nervoși și protestează, considerând că arbitrul nu trebuia să dicteze fault după o intrare tare a lui Olaru
min. 26: Și Bîrligea e supărat pe arbitraj. A avut o discuție cu arbitrul, apoi a gesticulat nervos
min. 25: Darius Olaru este extrem de nervos. Deranjat că arbitrul a dictat fault pentru nemți, căpitanul roș-albaștrilor a făcut un fault dur la mijlocul terenului. Un minut mai târziu, a făcut din nou un fault și a luat galben
min. 18: Deși a început meciul cu banderola pe braț, Cisotti nu mai e acum căpitan. Banderola e din nou la Olaru
min. 15: FCSB încearcă să țină de minge după golul marcat de nemți și să construiască cu pase scurte, dar nu se apropie de poarta celor de la Hamburg
min. 12: GOL Hamburg! Nemții marchează după o fază spectaculoasă. Nemții au pornit construcția de la propria poartă și au reușit să scoată mingea din careu și din propria jumătate, în ciuda unui presing agresiv al roș-albaștrilor. Balonul a ajuns apoi la Emir Sahiti, la 40 de metri de poarta roș-albastră. A trecut ușor de Radunovic și a finalizat cu un șut de la 14 metri, în plasa laterală.
min. 9: Elias Charalambous e foarte activ pe marginea terenului. Este mereu cu gura pe jucătorii săi. Fie le dă indicații tactice, fie îi felicită pentru cum au judecat o fază sau pentru cum fac presing
min. 8: Bîrligea trage de la marginea careului, dar șutul său e blocat de un fundaș advers
min.3: Hamburg a început agresiv meciul, cu un presing avansat, care le-a pus ceva probleme roș-albaștrilor pe construcție
min.1: A început meciul
Echipele de start
- Aflat la debut, Juri Cisotti e căpitan, deși Olaru, căpitanul tradițional, e pe teren
FCSB (4-2-3-1): Târnovanu - Crețu, M. Popescu, Dawa, Radunovic - Șut, Cisotti - Musi, Olaru, Tănase - Bîrligea
Rezerve: Zima, Udrea, Dâncuș, Oct. Popescu, Miculescu, Kiki, Ștefănescu, Edjouma, Toma, Pantea, Ngezana, Baba Alhassan
Antrenor: Elias Charalambous
Hamburg: Tom – Milekbrencis, Hadzikadunic, Elfadli, Muheim – Karabec, Richter, Meffert - Dompe, Stange, Sahiti
Rezerve: Hermann, Klatte, Seifert, Balde, Oliveira, Yalcinkaya, Megeed. Poreba, Pherai, Jalta, Bomschein, Perrin, Hefti, Katterbach, Agyekum
Antrenor: Steffen Baumgart
Andrei Nicolescu e prezent la meci
Administratorul special al lui Dinamo, Andrei Nicolescu, e prezent în tribună. El întoarce „serviciul” roș-albaștrilor, care au venit să vadă prima parte a meciului dintre Dinamo și FC Zurich.
Vreme excelentă pentru fotbal
Partida de azi se dispută în condiții excelente. Termometrele arată că în acest moment sunt 18 grade în Antalya.
Fanii nemți au venit la meci
Câteva zeci de fani ai celor de la Hamburg au venit la meci și au luat loc în tribună.
Duelul de azi are loc în luxosul complex sportiv în care s-a cazat FCSB, Gloria Sports. Partida reprezintă prima șansă a fanilor de a-i vedea la lucru pe Juri Cisotti și Lukas Zima, transferurile din această iarnă.
Hamburg este una dintre echipele de tradiție din Germania, iar la finalul sezonului 2017-2018 a retrogradat pentru prima dată în istorie. De atunci, a fost în mai multe rânduri aproape de promovare, chiar a jucat la baraj, dar nu a reușit să revină în elita fotbalului din Germania.
Acum, echipa antrenată de Steffen Baumgart este pe locul 3, loc de baraj, cu 28 de puncte în 17 meciuri. E la două puncte de Koln și la un punct de Karlsruher, primele clasate. Și e neînvinsă de 5 etape (două victorii, trei egaluri)
După acest meci, echipa lui Elias Charalambous va mai întâlni încă un adversar tare, pe Dinamo Kiev (12 ianuarie). Delegația roș-albastră va ajunge în țară pe 16 ianuarie, cu o zi înainte de primul meci oficial din 2025, cu Hermannstadt.
Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul