Articol de Alexandru Barbu - Publicat vineri, 31 ianuarie 2025 14:54 / Actualizat vineri, 31 ianuarie 2025 16:50
„Mi-a plăcut că Miculescu n-a pierdut niciun duel cu Mazraoui”, a declarat, imediat după FCSB - Manchester United 0-2, Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al campioanei. În realitate, David a câștigat numai 5 din 15 dueluri, un procentaj de 33% - al doilea cel mai slab dintre titularii gazdelor la acest capitol!
Două păreri diferite în studioul Prima Sport 1 despre David Miculescu. Întrebat ce jucători de la FCSB i-au plăcut cu United, MM Stoica a rostit și numele lui Miculescu, un fotbalist în care crede și pe care l-a lăudat cu fiecare ocazie.
Basarab Panduru, expertul televiziunii, a avut însă altă opinie: „Miculescu - dat dispărut, după părerea mea. Sunt curios de câte ori a atins mingea, nu mi s-a părut că a atins balonul de mai mult de 5 ori, dar poate greșesc”.
Mihai Stoica: „Miculescu n-a pierdut niciun duel cu Mazraoui”. Raportul Wyscout: Miculescu a pierdut 10/15 dueluri
Miculescu a reușit 14 din 16 pase, conform raportului Wyscout consultat de GSP.ro pentru duelul dintre FCSB și Manchester United, contând pentru ultima etapă din grupa unică de Europa League. A fost mai activ decât i s-a părut lui Panduru, dar mult mai slab în dueluri decât a susținut Mihai Stoica.
Dintr-un total de 15 dueluri, Miculescu a avut câștig de cauză numai în 5 rânduri. Doar Edjouma - 25% dueluri câștigate, schimbat la pauză - a bifat un procentaj mai slab la acest capitol, dintre titulari. Miculescu e la egalitate cu Bîrligea, și el cu 33% dueluri câștigate.
Statisticile lui David Miculescu în meciul dintre FCSB și Manchester United, conform Wyscout
Minute | 80 |
Acțiuni/reușite | 38/19 |
Șuturi/cadrate | 0/0 |
Pase/precise | 16/14 |
Centrări/precise | 1/1 |
Driblinguri/reușite | 0/0 |
Dueluri/câștigate | 15/5 |
Mingi pierdute | 5 |
Atingeri de balon în careul advers | 2 |
82% dueluri câștigatee cel mai mare procentaj înregistrat de un jucător al roș-albaștrilor la acest parametru. Îi aparține lui Baba Alhassan, introdus la pauză pe teren. Urmează Radunovic (62%) și Ngezana (60%)
„Ce îmi place să îi aud pe ăștia care au o problemă cu Miculescu...”
„Cunosc echipa celor de la FCSB, am studiat-o în pregătirea meciului. Este o echipă diferită uneori în Europa, fără multă posesie, cu un atacant [Daniel Bîrligea] foarte rapid pe tranziție, un Miculescu foarte bun cu piciorul lui stâng, doi fundași centrali foarte buni în dueluri, doi fundași laterali care fac toată banda timp de 90 de minute”, declara Ruben Amorim, antrenorul lui United, înaintea partidei de joi seara.
Mihai Stoica n-a ratat ocazia și i-a înțepat pe contestatarii lui Miculescu: „Ce îmi place să îi aud pe ăștia care au o problemă cu Miculescu... [Amorim] i-a pronunţat numele lui Miculescu, a zis că e puternic”.
18 goluria reușit Miculescu la FCSB, în 129 de meciuri oficiale. A venit de la UTA, în august 2022, contra sumei de 1,7 milioane de euro


- Câștigă 4 tricouri FCSB oferite de Betano! E simplu!
- Răspunde la cele 15 întrebări despre FCSB și Manchester United;
- Obține scorul maxim posibil și unul dintre tricouri poate fi al tău.