Articol de Eduard Apostol - Publicat vineri, 21 martie 2025 10:47 / Actualizat vineri, 21 martie 2025 13:00
Selecționerul Mircea Lucescu, 79 de ani, i-a lăsat în afara lotului pentru România - Bosnia (astăzi, ora 21:45) pe Dennis Politic, Denis Ciobotariu și Daniel Bîrligea.
Nevoit să lase în afara lotului 3 jucători, limita pe foaia de joc fiind de 23, Mircea Lucescu a decis care vor fi cele 3 nume care vor urmări România - Bosnia din tribunele Arenei Naționale.
Cei 3 „tricolori” lăsați în afara lotului pentru România - Bosnia
„Il Luce” nu se va baza în această seară pe atacantul Daniel Bîrligea (FCSB), extrema stânga Dennis Politic (Dinamo) și fundașul central Denis Ciobotariu (Rapid).
Ultimii doi se află la prima convocare la naționala de seniori și vor mai avea de așteptat pentru debutul sub tricolor.
În schimb, Daniel Bîrligea nu este o prezență nouă la lot: vârful FCSB-ului a mai jucat de 3 ori pentru echipa națională și a înscris la 4-1 cu Cipru în finalul campaniei de Liga Națiunilor.
Problema în cazul lui este că abia a revenit după o accidentare musculară care l-a ținut departe de teren vreme de aproape o lună. În ultimele 30 de zile, Bîrligea a jucat doar în 3-3 contra Rapidului, meci în care a înscris și a oferit o pasă decisivă.
Cum va arăta România contra Bosniei?
Iată cum ar putea arăta primul „11” al României, cu cei 3 excluși din calcule: Niță – Rațiu, M. Popescu, Burcă, Bancu – R. Marin, M. Marin, Stanciu – Man, Drăguș, Fl. Tănase.
Rezerve ar fi: H. Moldovan, Târnovanu, Sorescu, Rus, Ghiță, Chipciu, Șut, Dragomir, Moruțan, Mitriță, Ianis Hagi și Alibec.
România și Bosnia s-au mai duelat până acum de 6 ori. „Tricolorii” au câștigat de patru ori și au pierdut două meciuri. Cea mai recentă partidă a avut loc pe 26 septembrie 2022, în Liga Națiunilor, când România se impunea clar, 4-1.
Dacă va câștiga grupa din care mai fac parte Austria, Cipru și San Marino, România va merge direct la CM 2026. Dacă nu, rămâne cu șansa barajului: ocupantele locurilor 2 și cele patru cele mai bune câștigătoare de grupă în Liga Națiunilor care nu s-au clasat în preliminarii pe unul dintre primele două locuri vor merge la baraj.


Start în campania pentru CM 2026!
Până la testele de pe teren, testează-ți cunoștințele în noul Trivia despre echipa națională și poți câștiga unul dintre noile tricouri oficiale de joc!